Дорога на Берлин (Drumul spre Berlin) 2015 / Film

Дорога на Берлин (Drumul spre Berlin) 2015 / Film

De cel puțin un deceniu Rusia reușește să producă filme de război excepționale aproape an după an. ”Drumul spre Berlin” este despre camaraderie și absurd.

Locotenentul Serghei Orgakov (Iuri Borisov) nu reușește să-și îndeplinească misiunea, motiv pentru care este condamnat la pedeapsa capitală. Filmul redă foarte bine această situație paradoxală întâlnită în majoritatea armatelor pe timp de război. În eventualitatea în care reușești să supraviețuiești unui atac ajungi înevitabil dușmanul propriilor camarazi fiincă prin supraviețuire ai dat cumva dovadă de lașitate. Cazul sovietic este chiar mai clar în acest sens fiindcă din dorința de a stăvili avansul german, ofițerii ajungeau să ceară de la soldați sacrificiul suprem pe front, nu conta faptul că acest act nu schimba cu nimic balanța.

Orgakov supraviețuiește pentru un timp alături de paznicul său, Radovoi Djurabaiev (Amir Abdîkalîkov), cal care va întruchipa rigiditatea stupidă, inflexibilitatea și supunerea oarbă… sau poate avea doar un sentiment de datorie foarte puternic. Rămâne să decideți și voi. În cele din urmă între cei doi se leagă o prietenie iar asta face hotărârea lui Djurabaiev de a-și îndeplini misiunea să pară un act cu adevărat prostesc.

Filmul se remarcă prin jocul actorilor, Iuri Borisov redă excepțional situațiile dificile în care personajul este pus, de multe ori văzându-și moartea prin fața ochilor, fiind obligat să se adapteze la schimbări bruște. Este o producție dură însă nu atât de dură pe cât ne putem aștepta de la un film de război, accentul cade mai mult pe situațiile absurde ce apar dar la bază este plasată tema camaraderiei.

Regie: Seghei Popov
Actori: Iuri Borisov, Amir Abdîkalîkov

PS. Filmul nu e despre cucerirea Berlinului, în esență este mai mult vorba despre o serie de retrageri. La baza scenariului se află cartea ”Doi în stepă” scrisă de Emmanuil Kazakevich și jurnalul de război al lui Konstantin Simonov.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: