A 60-a zi din ”Criza ostaticilor”, proteste împotriva lui Waldheim



Criza ostaticilor din Iran (1979-1981) a fost soluționată prin semnarea ”Acordurilor din Alger” de către părțile americane și iraniene. Textul întreg poate fi citit aici.

Articolul datează din 2 ianuarie 1980 și vorbește despre prezența în Teheran a unei misiuni ONU condusă de către Kurt Waldheim (politician și diplomat austriac, Secretar General ONU între anii 1972-1981 și președinte al Austriei între 1986 și 1992). Acesta s-a întâlnit cu Primul Ministru de atunci (al Iranului), Sadegh Ghotbzadeh, în încercarea de a soluționa criza. Protestele l-au forțat să rămână în hotel deși, aparent, era așteptată o întâlnire cu foștii prizonieri ai SAVAK (fosta poliție secretă a Șahului).

The Kingman Daily Miner este un ziar mic însă longeviv. Apare încă din 1882 în micul oraș Kingman din Arizona, în prezent are o circulație de puțin peste 8000 de copii. Numerele peste care m-am uitat păreau interesante (erau din 1980) și câteva articole ar putea fi dezgropate pentru ceva studii de arheologie digitală însă publicația așa cum arată în prezent nu oferă nimic notabil. Poate localnicii îi acordă ceva interes însă cu 8000 de copii într-un comitat de aproape 200 000 de locuitori consider că e mai mult pentru nostalgici.