Aspecte de securitate ale României

Aspecte de securitate ale României

România, ca orice tara din lume, are nevoie de securitate pentru a se dezvolta și a oferi cetățenilor ei prosperitate. Modurile prin care statele își asigură securitatea sunt multiple, dar în linii mari ține de o ”proiecție de putere” și de alianțe atât militare cât și non-militare.

Harta Europei contemporane a fost trasată, cu anumite excepții, la finalul celui de al doilea război mondial. Această formă de stabilitate a început după încheierea Războiului Rece să ducă însă la o serie de fricțiuni. Vedem cel mai clar aceste tensiuni în cazul Iugoslaviei, mai exact a statelor care au reieșit după destrămare (apar doar o parte din ele în harta de sus).

România are la sud și vest două state aliate, membre NATO și UE. Deși Bulgaria nu prezintă o amenințare, interesele Ungariei pot să genereze presiuni. Vocile din Budapesta sunt în anumite momente vocale în privința teritoriului pierdut dupa al doilea război mondial însă faptul că atât noi cât și ungurii suntem în aceleași alianțe nu le sunt permise strategii realiste de revizionism.

Perioada interbelică

După primul război mondial securitatea României depindea de un întreg sistem de alianțe, atât în zona Balcanilor cat ai alianțe cu Polonia și Franța. Înțelegerea Balcanică a rezistat până prin 1939 și cuprindea Grecia, Turcia, Iugoslavia și România. Bulgaria avea pretenții teritoriale și prin urmare nu a participat la pact. De asemeni a existat și Mica Antantă formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia la care Ungurii însă nu au participat fiindcă și ei aveau pretenții teritoriale. Până în 1939 a mai existat însă și o Alianță Polonă-Română construită pe baza mai multor tratate semnate încă din 1921. Pe 26 martie 1926 a fost însă semnată o alianță formală.

Ce se vede clar din aceste 3 alianțe/înțelegeri regionale este că România a încercat să atragă alături de ea state pentru a micșora riscul unor evenuale agresiuni din partea Bulgarie, Ungariei și Uniunii Sovietice. Așa cum știm, alianțele nu au funcționat, mai mult, până și garantul ”micii antante”, Franța, a fost rapid învinsă în al doilea război mondial.

Razboiul a dus la o regândire a sistemului și a rezultat alianță cu puterea europeană de la acea vreme, Germania. În esență toate statele europene s-au reprofilat pe nou joc de putere iar noi, sprijiniți în special de statele invingatoare din primul război mondial, ne-am văzut incapabili să ne asigurăm propria securitate statală în condițiile în care niciun stat vecin aliat nu a rezistat invaziei Germane.

Pactul de la Varșovia

Răspunsul Uniunii Sovietice la NATO a fost desigur Pactul de la Varșovia. Prezența în această alianță a adus României stabilitatea teritorială, în sensul că nu a cunoscut război însă alte state nu au fost la fel de norocoase (Ungaria, Cehoslovacia). Acest pact oferea desigur o stabilitate teritorială însă avea și rolul de a păstra țările membre în sfera de influență a Uniunii Sovietice, pactul fiind înainte de toate o organizație construită pentru a sprijini securitatea URSS-ului și a comunismului din regiune.

În NATO și UE

Calitatea de membru NATO și integrarea în UE sunt în prezent principalii stâlpi de securitate ai României. Apare însă o posibila problema, principalul garant al securității noastre și a UE rămâne totuși SUA iar proiectul pentru o armata europeană este încă departe de materializare. Sunt desigur dezbateri dacă o astfel de integrare militară europeană este în cele din urmă benefică sau chiar realizabilă.

Dacă ținem cont de tentativele Germaniei de a inființa unități de luptă comune și de declarațiile lui Macron și ale liderilor europeni în favoarea unei asemenea armate europene am crede că proiectul are succesul asigurat. Statele membre UE au în anumite privințe interese diferite, poate chiar divergente iar deciziile se iau greu, mai ales dacă e vorba de renunțarea la încă un aspect de suveranitate.

În imaginea de mai sus am trasat o hartă ce cuprinde actualele și potențialele sfere de influență din regiune. După cum se vede, spre deosebire de perioada interbelică, acum România și-a asigurat cea mai mare parte din granițe fiindcă suntem aliați inclusiv cu Ungaria și Bulgaria. Chiar dacă Iugoslavia s-a destrămat iar Serbia mai păstrează o anumită aliniere față de Moscova este destul de sigur să afirmăm că sârbii nu nutresc gânduri urâte față de România și cel mai probabil se vor integra și ei, cândva, în Uniunea Europeană.

La nord și la est situațiile sunt diferite. Lovitura de stat din Ucraina a adus la Kiev o conducere pro-vest, care însă nu e lipsită de păcate, oricum o situație de așteptat când vorbim de schimbări drastice de poziționare pe plan extern. Războiul civil ce a urmat nu a reușit oprirea acestui proces și nu a dus nici la destrămarea Ucrainei (cum se zvonea) ci a rezultat în reunificarea cu Rusia a Crimeei (importantă pentru securitatea Rusiei) și inființarea de regiuni autonome și separatiste în Donețk și Lugansk, toate trei fiind regiuni preponderent vorbitoare de rusă.

Turcia, care este aliat NATO, continuă să se apropie de Rusia. Circulă zvonuri că ar dori să iasă din alianță însă acestea sunt cel mai probabil false. Putem totuși să ne așteptăm la întețirea cooperării dintre Ankara și Moscova care să cuprindă și Teheranul.

Prezența lanțului muntos în România poate să reprezinte un obstacol și cu certitudine este o barieră naturală în calea oricărei armate. Însă așa cum poate să protejeze statele de la vest de un presupus atac dinspre est, așa poate să îngreuneze și trimiterea de întăriri. La nivelul NATO rolul nostru și al Polonezilor, este de a câștiga timp pentru organizarea unei apărări. Lipsa unei infrastructuri care să lege Moldova de Transilvania a fost deseori pusă pe seama acestui aspect strategic militar.

Concluzii

România s-a aflat mereu la granița imperiilor iar intereselor statelor puternice au ajuns aproape mereu să domine, din acest motiv pentru multe secole progresul a fost dificil. Perechea formată împreună cu Bulgaria (pentru aderarea la UE) nu a fost însă pur și simplu conjuncturală ci a ajutat la armonizarea intereselor României și ale Bulgariei, poate pe principiul Germania-Franța, desigur, păstrând proporțiile.

Putem considera adecvată ideea că în orice alianță în care Ungaria va face parte, va încerca și România să intre în speranța de a micșora riscul unui potențial conflict. Acum acest risc nu există însă cel mai bine este să ne protejăm împotriva tuturor posibilităților.

În ce privește Rusia lucrurile sunt mai complexe. Aparent planurile lor pentru Uniunea Europeană sunt de natură să contribuie la dezbinarea existentă, probabil cu dorința de a atrage în cele din urmă de partea sa statele preponderent ortodoxe din est și din balcani. Rusia nu este însă un jucător regional ci are interese, datorită mărimii sale, pe mai multe continente și în mai multe regiuni.

Diferențe există, asta e o certitudine însă e bine să le rezolvăm pe cale pașnică, făcând loc cooperării și negocierilor (rolul diplomației), punând interesele cetățenilor pe primul plan, fără însă a face asta pe spinarea altora.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: