București, în detalii te privesc

Dacă mergi destul de mult pe jos prin București, prin zone diverse și la ore diferite și în loc să te gândești la destinație te uiți în jur, vei vedea ceva, ceva important. Există chiar riscul ca în solul minții tale unul din doi spori de plante parazite să-și găsească locul ideal pentru dezvoltare. Nici nu îți vei da seama când creierul începe să gândească în termeni extremi, imediați, căutând soluții imediate și definitive, fie comuniste fie fasciste. Dar ce lucruri importante poți vedea, vezi neglijență, batjocură, dezinteres, prostie, delăsare și desigur vandalism și dacă nu treci pe lângă astea, așa cum am convenit, te uiți atent le măsori și le înțelegi ar trebui să te gândești la soluții. Soluțiile însă pot fi și altele.

pasaj latin after
Pasaj Latin după începerea utilizării
pasaj latin before
Pasajul Latin după renovare

Există un pasaj pietonal în centru, se numește Pasajul Latin (pe unde întoarce tramvaiul 21). și care a fost renovat prin 2012, la deschidere participând Sorin Oprescu, Constantin Balaceanu-Stolnici,  Razvan Theodorescu și Emil Constantinescu, dacă nu credeți citiți aici. L-am văzut renovat cândva, poate chiar în anul acela după care presupun că au trecut secole fiindcă ieri mi s-a părut un urinarium public cu toate plăcuțele, reproduceri ale Columnei lui Traian, acum lipsă, probabil pe post de faianță în baia vreunui individ pe nume Traian. Frumusețea rezidă în detalii. Deja am o colecție de imagini, și ca spoiler vă spun că voi face o prezentare publică, cu detalii de zi cu zi ale vieții bucureștene, în dualitatea ei extremă.

Cum priviți voi cazul acesta, sunt chiar curios. Eu mă străduiesc să nu spun un ”asta e”, să nu-mi întorc privirea către propriile gânduri și probleme. Dacă mergi destul de mult pe jos, prin locuri diverse, Bucureștiul și bucureștenii te fac fără îndoială un introspect, poate un om trist sau în cel mai rău caz ajungi să cauți soluții imediate și definitive. Niciodată nu mi-a plăcut mormanul acesta de vieți debusolate ce se numește oraș. Punctual sunt desigur locuri frumoase, pâlcuri de vegetație edenică în care de fapt te refugiezi. Nu trebuia să fie așa.

Borduri strâmbe și ciobite, locuri unde se strânge apa ca în bazinele olimpice când plouă, clădiri care stau să cadă, clădiri ca niște ziduri, toate plate, renovate cu termopane și urâte ca cele din Pantelimon. Numai balcoane închise cu termopane albe și ieftine și fără nicio valoare estetică. Coșuri de gunoi din plastic pe jumătate arse, coșuri de gunoi din metal pe jumătate ruginite sau rupte, bănci fără lemne, lemne lăsate să se umfle șă să putrezească fiindcă din moment ce-au fost puse pe cine mai interesează. Mașini, mii de mașini, zeci de mii de mașini, sufocând orașul, sufocându-ne pe noi, autobuze defecte trimise în circulație, murdare și mirosind a urină. Trotuare cu gropi, cu denivelări, curse cu obstacole, piste de bicicletă care-n acte nu există însă chiar și așa au fost trasate, pe bani, prin stâlpi de iluminat, prin panouri publicitare și prin mașini parcate. N-am văzut în toată viața mea o stație de autobuz curățată de cineva, ștearsă de jegul ce se adună, de anunțurile de apartamente, de servicii erotice sau IT. Peste tot fețe triste, oameni supărați.

Dacă în alte orașe este la fel nu contează, nu e relevant. Drumul pe care îl parcurgi în București între oazele tale de liniște, între servici și buncărul tău casă arată exact la fel. S-au schimbat lucruri, desigur, nu e la fel de urât ca-n anii 90 însă mai așteaptă puțin. În București orice intervenție în bine a fost urmată de dezinteres și completă ignorare, o statuie proaspăt amplasată e lăsată pentru eternitate să adune găinaț și hârtiuțe cu anunțuri, o stație RATB este condamnată să rămână cu geamurile sparte și metalul îndoit până la următoarea ”modernizare” ce va veni peste decenii poate.

Eram în centrul vechi și într-un colț oarecare ce dădea spre Calea Victoriei am văzut că lipsesc doi stâlpișori care trebuie să oprească accesul auto (nu erau coborâți), un tomberon răsturnat din care curgeau mizeriile, un colț de clădire scormonit până la cărmidă (tencuială din start lipsă), iarbă crescând printre dale sau pur și simplu crescând din praful pe care nu-l strânge nimeni și desigur un individ care urina pe un afiș de concert. La Sfânta Vineri la fel, acolo în spatele magazinului Unirea, unde întorc autobuzele și tramvaiele au amenajat niște spații verzi, frumos proiectat, nu am ce zice, însă nu mai are nimeni curajul să pășească pe acolo. Nimic nu se întreține, nimic nu se menține.

Copyright pentru poze necunoscut.