Când votul nu-i pentru tine

Așadar și prin urmare, decizia poporului e sfântă, nu? Teoretic. Problema cred ca rămâne „nivelul” alegătorilor (a se citi societatea noastră în ansamblu). Marile civilizații au avut/au o serie de idei și concepte în jurul cărora s-a construit o atmosferă unanimă de acceptare, mă refer de exemplu la liberté, égalité, fraternité, deviza Franței izvorâtă în timpul Revoluției, la We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness, formulată de Thomas Jefferson în 1776 și prin care americanii s-au plasat cu mult deasupra oricărei alte nații în acea perioadă în privința spiritului. Până și rușii cu imperialismul lor revitalizat au început să spună că Rusia nu e numai a celor care beau vodkă cu castraveți murați, ci că e vorba de un suflet rusesc (reanimarea conceptului elaborat de scriitorii clasici ruși) și că oricine poate să fie rus dacă împărtășește o serie de idealuri sufletești prea puțin delimitate încă.

Noi unde suntem? A murit ultimul nostru rege, un rege care nici nu a apucat să domnească fiindcă a fost ba prea mic, ba a fost exclus din luarea deciziilor până când a fost exclus complet din țară. Pentru mine nu reprezintă un ideal de conducător ci reprezintă tragedia prin care încă trecem noi ca nație, a fost ca o amăgire de speranță când era în viață și acum după moarte sa și a acestei speranțe ne-am trezit brusc în bezna în care oricum am fost mereu.

Când votul nu-i pentru tine ce faci? ”Dai votul altuia” pentru o cină puțin mai dichisită într-o zi, mă refer aici la cazurile de mită electorală, aproape niște legende urbane care însă sunt atât de evidente. Noi ăștia mai tineri care ne-am întemeiat sau ne gândim să ne începem o familie ne luăm de păr, zilnic, fiindcă trăim în țara în care ”nu putem face nimic”, așa cum ne arată Viorela Mihai într-un articol că i-ar fi zis un copil din clasa a 5-a. Copilul evident că zice ceea ce a auzit și ceea ce în esență cam toți credem.

La ultimele două alegeri nu am fost la vot, recunosc, de aceea nici nu mă bag în dezbateri politice la modul direct. Mie mi-a ajuns. Pe Iohannis nu l-am putut accepta, problemele sale cu casele, modul cum a declarat arogant că e un ”ghinion” că nu au și alți profesori atâtea case dar și faptul că intrarea lui în politica națională a fost prin intermediul PSD-ului și a PNL-ului (pe vremea când erau împreună). În plus, nu voi uita niciodată ieșirea dubioasă din viața publică a lui Crin Antonescu, aparent în favoarea lui Klaus.

Cât despre protestele din stradă, am făcut colecție de sloganuri și imagini haioase, dar cu ce sunt ele mai diferite ca tiparnița de bani de la ”peneleu”? Eu nu caut bășcălie dacă sunt în căutarea unei salvări, a unei normalizări, eu caut și aștept cu adevărat o alternativă serioasă. De USR ce să spun (tot îmi vine să spun USL…) nu știu nimic de acest partid în afară de șirul nesfârșit de scandaluri și haosul general ce emană din tabăra lor, sub nicio formă nu au cum să guverneze nici măcar un județ iar PNL în stadiul în care se află acum este ca un pui de bibilică.

În toiul protestelor din urmă cu un an tot spuneam că e nevoie ca cei dornici să se implice și să schimbe efectiv ceva în bine în țara asta să se reunească în grupuri de studiu și de dezbateri. Nu a apărut niciun astfel de grup independent. Vine (ieri parcă) Liiceanu la televizor și spune că e dispus să acorde meditații gratuite de filosofie politică celor din PSD… păi tovarășe, nu credeți că aceste meditații merg mai bine la unii care nu sunt implicați în toată mafia asta?

În rest am mare respect pentru cei în vârstă însă cum nu tot ce zboară se mănâncă la fel nici toți cei care îmbătrânesc ajung și înțelepți.