Câte ceva despre noi, potențialul pierdut

Întâi a fost nimicul, un zid impenetrabil (vorba vine) de cenzură dincolo de care părinții, poate, își imaginau o lume mai bună, unanimitate însă nu exista în această privință și doresc să punctez asta. Am auzit multe povești în legătură cu anii 80 iar amintirile oamenilor variază dramatic în condițiile în care cu toții și-au exprimat argumentat părerile.

Vremurile s-au schimbat și capitalismul a intrat în noi, în unii a intrat până în sânge în timp ce în alții a intrat cu bocancii. Presupun că cei care s-au ridicat ”la înălțimea vremurilor” din anii de tranziție au fost fie cei pe care vechiul sistem îi considera ”periculoși” fie cei care au deținut funcții de conducere în respectivul sistem, oricum oameni care așteptau o schimbare și știau în mare și ce fel de schimbare. Ceilalți, muncitorii simpli, au încasat din plin schimbrile față de care nu aveau cum să fie pregătiți și cred că nici nu a existat un interes ca ei să fie pregătiți în vremurile timpurii ale ”tranziției”.

Din pionii socialismului, trăgând la un jug comun, am descoperit individualitatea și lupta pentru ”propria familie”.  Din tovarăși am devenit domni, ”boși”. Banii au înlocuit cu ușurință valorile, da, până și comunismul a avut valori demne de păstrat (chiar dacă erau mai mult teoretice). Când banul ajunge să conteze mai mult ca demnitatea, corectitudinea și respectul înseamnă că trăim în capitalism? Sau poate că e un ”care pe care”, de fapt chiar asta cred că și este.

Lucrurile s-au mai îmbunătățit față de anii 90 însă nu cu mult, ce s-a schimbat este de natură estetică, ziarele nu mai sunt așa de ”sărace” ca aparență… de fapt ziare nu prea mai sunt fiindcă umblăm toată ziua cu ”telefoane inteligente” mereu conectați la ”pulsul planetei” mai mult pentru a căuta subiecte de bârfă. Reclamele dau și ele, alături de blocurile ”anvelopate” un plus de culoare, o spoială în esență.

Dacă stau să mă gândesc, mai sunt câteva lucruri ce s-au schimbat, România s-a micșorat. Capacitățile industriale, de cercetare, de transport maritim au suferit schimbări profunde fiindcă regulile de piață au dus, ca în toate fostele țări comuniste, la venituri substanțiale unora și altora… Mult mai ușor să dobândești bani pe ceva ce nu-ți aparținea decât să te zbați, incompetent fiind, să găsești soluții pentru un progres oarecare.

Din clipele petrecute la televizor în anii 90 îmi amintesc cuvântul ”toleranță” rostit aproape ca o mantră, o toleranță față de procesul de degradare că altfel nu-mi explic, îmi mai amintesc dezbateri din care înțelegeam că patrioții sunt răi, că se opun progresului, că drumul nostru este european și că nu e loc de patriotism. Ajungem în 2018 când se vede că s-a găsit loc și pentru patriotism.

Aveam o profesoară de geografie ce ne punea să cântăm imnul înaintea orei, până și colegele ei, de față cu noi, o considerau nebună. Cu mintea pe care o am acum nu percep nebunie în ce făcea ea când, dorind să ne predea ”harta economică”, a început prin a ne spune ce ramuri de industrie nu mai sunt. Îmi amintesc cum tot ea ne spunea insistent să ne uităm la știri (se petrecea în gimnaziu) ca să aflăm ce se întâmplă în lume și înainte de toate să ne uităm la știrile din străinătate (!).

Acum văd (e posibil să fie și o percepție distorsionată, de ce nu) un ”stat” (ca sistem) profund dezinteresat de visele noastre. Nu este destul să se creeze o mie de locuri de muncă pentru casieri când poate fiecare om din cei o mie au un potențial mult mai mare (și sunt casieri din necesitate nu din plăcere), potențial ce este călcat în picioare de un dezinteres cronic fiindcă nu sunt politici de sprijinire și promovare. Un exemplu elocvent este cazul ARCA, unica inițiativă aerospațială din România care și-a început activitatea în 1999 și în 2015 și-a mutat sediul în SUA fiindcă aici s-au săturat de corupție. ARCA putea să ofere locuri de muncă bine plătite și perspective pentru generații de ingineri și cercetători.