Arhive categorie: Cărți pe navetă

Fascismul Liberal de Jonah Goldberg

Titlul vine ca o surpriză pentru mulți, sunt convins, chiar și eu am fost intrigat și tocmai această nedumerire m-a convins să cumpăr cartea. Cartea aceasta este o recomandare pentru pasionații de (istorie-)politică, ca pe o alternativă a teoriei politice scolastice și oficiale a Statelor Unite. Punctul central este stânga reprezentată de Partidul Democrat însă, mai aproape de prezent, și de ecologiști. Există elemente fasciste în politica prezentului? Și dacă da, e bine sau rău?

m_fascismul_liberalDeși Mussolini este părintele fascismului italian,  fascismul în sine are rădăcinile în SUA, UK, în Revoluția Franceză și în socialismul internațional. Legătura fascismului cu stânga (prin socialism și comunism) nu este o idee nouă, ea a fost dezbătută de mai mulți scriitori însă, datorită lipsei unui consens asupra definiției fascismului, acest termen a ajuns să se aplice oricărui element ”indezirabil”. Goldberg este de părere că fascismul a început să fie asociat cu tabăra de dreapta a politicii ca urmare a propagandei sovietice, că la origini atât în Italia cât și în Germania sprijinul dinspre și pentru capitaliști a fost mai mult o căsnicie din interes iar clasa de mijloc era masa de manevră, după ce anterior cei săraci și defavorizați au contribuit la ajungerea la putere. Autorul prezintă o serie de exemple de măsuri socialiste luate în cele două state. Aceasta este desigur o prezentare simplistă și întreaga istorie tumultoasă a secolului XX trebuie studiată din mai multe surse și din mai multe perspective.

Cartea se adresează exclusiv climatului politic american și prin urmare, după discuția istorică asupra fascismului european, încep paralelele cu politica de la Washington, Woodrow Wilson fiind primul în ordine cronologică. Munca depusă de Goldberg pentru această lucrare este impresionantă, autorul reconstruind legăturile dintre intelectualii americani, ”oamenii de acțiune” și politicieni, luând în calcul orice, de la influențe în tinerețe și până la poziționări în vremea adultă, în cadrul intituțiilor statului.

Estetica fascismului european nu a fost îmbrățișată în SUA, prin urmare filosofia ”acțiunii” a îmbrăcat haine mai comode și mai puțin răzbunătoare, deși la fel de eficiente, aproape, fiindcă mulți din SUA interbelică priveau cu jind la dezvoltările fulgerătoare din Italia lui Mussolini. Problema, cosnideră autorul, este că omul dorește construirea utopiilor, iar utopia liberalilor (ca și cea a fasciștilor) este construită pe pragmatism, eliminând astfel dezbateri ideologice și astfel eliminând competitorii. Anti-semitismul nazist nu se regăsește în fascismul american, cu certitudine însă într-o altă serie de probleme asemănările există, motivul ține de climatul cultural și istoric unde a fost incubată mișcarea politică.

Hollywood-ul nu este dat la o parte fiindcă rolul pe care îl joacă a fost și este unul esențial pentru propaganda politică iar în SUA aceasta este acum poate mai răspândită ca în oricare alt stat Occidental. Interesant și cazul lui Hillary Clinton pe care Goldberg îl abordează cu maximă seriozitate. Vă recomand așadar să citiți cartea Fascismul Liberal de Jonah Goldberg, o găsiți de la editura Polirom în limba română.

Jonah Goldberg este un jurnalist conservator american-evreu, redactor (senior editor) la National Review și colaborator pentru o lungă listă de publicații americane.

When fascism comes to America, it will not be in brown and black shirts. It will not be with jack-boots. It will be Nike sneakers and Smiley shirts … Germany lost the Second World War. Fascism won it. Believe me, my friend

– George Carlin

Ochiul Inimii de Frithjof Schuon

Ochiul Inimii se referă în mod simbolic la modul de percepție al Divinității. Oricine a pornit deja pe drumul sinuos al deșteptării va observa în afirmația anterioară mai multe aspecte pe care le conștientizează, dacă însă aceste aspecte nu sunt evidente atunci parcurgerea cărții de față este necesară. Fiind realizată de un ”practicant”, un ”credincios”, lucrarea aceasta nu este un simplu demers intelectual academic ci vine în sprijinul căutătorului cu informații necesare în mod direct și imediat. Pentru început este explicat acest ochi al inimii urmând precizări legate de cunoaștere, acestea constând (împreună cu alte subcapitole) prima parte a cărții, intitulată ”Metafizică și Cosmologie”.

”Orice cunoaștere este cea a realității absolute”
”Sensul și rațiunea suficientă a omului este să cunoască, iar a cunoaște înseamnă inevitabil a cunoaște Divinitatea”

Autorul înglobează pe parcursul acestei lucrări un câmp spiritual vast, în buna tradiție a Perennialiștilor și Tradiționaliștilor. Ramura islamică a spiritualității umane este foarte prezentă mai ales prin prisma sufi. Creștinismul este și el analizat, sau mai exact călătoria spre deșteptare, în dorința lui Schuon de a demonstra unitatea transcendentă a religiilor. Fiind (eu) interesat de filosofia și exegeza islamică m-am concentrat mai mult asupra acestor aspecte prezente în carte însă acest lucru limitează mult bogăția reală a textului. Un începător va beneficia de o introducere (poate prea abruptă) în esența islamului (recomand și ”Islam, Introducere în doctrinele esoterice” de Titus Burckhardt, ”Să înțelegem islamul” de Frithjof Schuon, ”Istoria filosofiei Islamice” de Henry Corbin și mult altele pe care vi le pot recomanda după caz).

”(…) simplul fapt că omul în rugăciune face să participe toate facultățile sale interioare la elanul său spre Dumnezeu (…) , nu înseamnă deloc că sentimentul trebuie luat ca un scop în sine și să antreneze în consecință o alterare mai mult sau mai puțin individualistă a adevărurilor doctrinale”.

” La omul spiritual, nicio facultate normală nu lipsește, dar toată viața psihică îi este ca iluminată sau înzestrată cu ochii Intelectului”.

” Omul este singura ființă din lumea terestră ce se poate purifica în mod conștient de cusururile existenței sale”

”Contrar a ceea ce se admite în general, meditația nu posedă virtutea de a provoca prin ea însăși iluminare, (…) ea trebuie să îndepărteze obstacolele interioare ce se opun unei cunoașteri, nu ”noi”, ci ”preexistente” și ”înnăscute”

În concluzie Ochiul Inimii de Frithjof Schuon este o carte de căpătâi pe care nu o poți parcurge o singură dată, este o adevărată ”mină” de înțelepciune” la care îți vei dori să revii. Recomandarea mea este să vă construiți un sistem de studiu fiindcă este foarte dificilă pătrunderea în profunzime a mai multor căi însă înțelegerea a cât mai multe dintre ele este un avantaj. Partea a doua a cărții este ”Viața Spirituală” unde se discută despre rugăciune, transgresiune, purificare și sacrificiu. Partea a treia este ”Forme ale spiritului” unde e vorba despre creștinism, budism, islam, modurile realizării spirituale (grosso modo calea acțiunii, calea iubirii și calea cunoașterii) și civilizația și intelectualitatea (cazul modernității). Ultima parte este ”Contemplația”.

Cine dorește să discutăm pe seama subiectului poate comenta aici. Toate cele bune.

Arborele Gnozei de Ioan Petru Culianu

Ce se află dincolo de cerul înstelat al nopții, ce se află ascuns adânc în inimile noastre, un suflet, o lumină, ceva ce nu aparține acestei lumi? Este carnea aceasta, carnea pe care o denumim ”eu” rodul unui hazard, opera unui demiurg sau planul lui Dumnezeu? Aceste întrebări și multe altele au acompaniat specia umană timp de milenii iar cazul gnosticilor este unul cu adevărat uimitor.

Cartea “Arborele Gnozei” a lui Ioan Petru Culianu nu este o carte ușoară și asta m-a bucurat fiindcă subiectul aflat în discuție este unul de o greutate intelectuală destul de mare. Este necesară o minimă cunoaștere a istoriei creștinismului, în mod deosebit primele secole, pentru a înțelege mai rapid cadrul în care mediile gnostice s-au dezvoltat, au prosperat și au pierit. Autorul oferă multe ajutoare pe parcursul lecturii și până la final ajungi într-o anumită măsură destul de alfabetizat pentru a înțelege lucrarea în intregul ei, însă pentru analizarea elementelor specifice, bibliografia atașată în ultimele pagini și o recitire a cărții sunt recomandate.

Încercarea de înțelegere a existenței noastre și a universului a generat un număr variat de combinații logice și stilistice pe care Culianu le-a asimilat în lucrarea sa într-o manieră meticuloasă, organizând și categorisind diversele curente principale împreună cu o analiză a posibilelor influențe dintre acestea. Un sfat este să păstrezi un caiet de notițe la îndemână fiindcă vei întâlni anumiți termeni pentru prima oară (în cazul în care nu ai mai citit cărți pe subiectul acesta) și se face referire la o serie de manuscrise (se comentează pe baza lor) pe care le vei putea găsi ulterior pe net (sau în alte cărți) pentru un studiu aprofundat.

Curentele gnostice au avut păreri împărțite în legătură cu natura lui Cristos, așa au apărut cei care-l considerau ori divin ori uman. Docetism se referă la cei care-l consideră numai uman iar psilantropism numai divin. Arborele se ramifică și apar grade de comparație, mai mult divin decât uman și invers, sau și uman și divin în aceeași măsură. Arborele se ramifică iar când este vorba de suflet, Atanasie considera că nu avea suflet uman spre deosebire de Origen care considera opusul și tot așa. Creația lumii este și ea dezbătută, de fapt ocupă un loc principal, uneori parcă mai important ca propria noastră creație considerată în anumite mituri drept accident. Ne-am obișnuit cu o anumită părere despre noi dar dacă am afla că propria noastră viață este în sine rea, creată de o ființă inferioară? Asta îmi amintește de un serial ce se numea Andromeda unde o specie pe nume Magog dezlănțuia iadul pe oriunde mergea și se închinau unui ”spirit al Abisului” (Demiurg). Personajul care face parte din această rasă este în mod miraculos aparte și joacă rolul unui fel de preot/călugăr.

Vechiul Testament este în mod predilect atacat fiindcă e considerat ca fiind o creație a Demiurgului sau a lui Satan. Motivul vine din faptul că însăși creația e privită ca fiind inferioară și nu este atribuită lui Dumnezeu sau Îi este atribuită dar ulterior denaturată de către o entitate inferioară Lui. Reinterpretarea Vechiului Testament a apărut dintr-o necesitate de a explica nedreptatea și răutatea din lumea. Unii merg atât de departe încât să considere viața asta ca fiind iadul sub care nu se mai află nimic.

Culianu ajunge și în modernitate atingând mișcarea nihilistă și elemente gnostice din literatură. Această carte trebuia să fie un început creându-se în cadrul ei premise și promisiuni pentru noi studii și cercetări, din păcate acest lucru nu a mai fost posibil, autorul căzând pradă negurii umane.

Ioan Petru Culianu (5 ianuarie 1950 – 21 mai 1991) a fost un istoric al religiilor, ideilor și culturii, un filosof, scriitor și analist politic. Din 1988 și până la moartea sa a lucrat la Universitatea din Chicago ca profesor de istorie a religiilor. A fost prieten și ”elev” al lui Mircea Eliade împreună cu care a scris un Dicționar al Religiilor.

Reflecțiile lui Kissinger asupra lumii

Nu sunt mulți oameni care să nu fi auzit de Henry Kissinger, rolul pe care acesta l-a jucat în formarea politicii externe ale Statelor Unite în timpul Războiului Rece este de o necontestată importanță. Influența sfaturilor sale a adus însă și o doză substanțială de responsabilitate mai ales în privința erorilor generate de Statele Unite în cadrul politicilor internaționale.

Henry-Kissinger__Ordinea-mondiala__606-609-867-0-785334298087Ordinea mondială este prima carte a lui Kissinger pe care am parcurs-o integral și inițial eram foarte nerăbdător să văd ce conține, mai ales fiindcă titlul este unul puternic și tentant, pentru mine cel puțin. Pozițiile profesionale deținute de autor în deceniile trecute și cunoștințele și prieteniile legate de acesta cu numeroși lideri m-au făcut să am așteptări poate prea mari de la o asemenea carte. În esență, în cele 300 de pagini Kissinger expune o viziune asupra lumii prea puțin personală cât mai degrabă oficială a Statelor Unite. Nu știu în ce măsură poate viziunea unui singur om să se identifice cu poziționările geopolitice ale unei țări în asemenea detalii încât să mă facă să cred că citesc comunicate de presă.

Autorul conturează pe tot parcursul cărții un fundal istoric bine documentat dar oarecum lacunar, riscând să cadă în generalizări stereotipale în cadrul studiilor de caz. De exemplu esența poporului rus este una axată pe dorința de a-și asigura securitatea, de a se extinde cu forța peste vecini, astfel păzindu-și frontierele în manieră brutală. Estența Americii în schimb este manifestarea unei misiuni divine de ”civilizator” global ce împrăștie democrație și libertate. Chinezii sunt reprezentați ca foarte încrezători în ei și fiindcă sunt ”Regatul de Mijloc” nu trebuie să cucerească alte popoare ci trebuie să le ademenească spre supunere. Islamul este descris prin pace în interiorul granițelor, război permanent în exteriorul lor. Nu există o demarcație clară între trecutul istoric și strategiile geopolitice contemporane, Rușii se extindeau pentru a nu-și lăsa adversarii să crească, din frică să nu fie atacați probabil și de aceea în timpul Războiului Rece NATO au inițiat un program de încercuire a URSS-ului. O strategie repetată și în prezent. Chinezii încă din antichitate și-au inspirat vecinii să li se alăture oferindu-le o cultură solidă și frumoasă, tehnologie și comerț, nu aveau nevoie de armată. În prezent Kissinger e de părere că lucrurile nu s-au schimbat cu mult [îmi exprim părerea personală că în China se dorește construirea unei flote navale capabile să facă față prezenței americane în Oceanul Pacific].

Lucrurile care m-au deranjat au fost în primul rând prezentarea incorectă a realităților Tratatului de Non Proliferare (a armelor nucleare). Israel nu este semnatar al acestui tratat deși a avut/are un program nuclear militar și deține armament nuclear. Motivația lui George W. Bush (alături de Dick Cheney care nu este menționat în carte) de a ataca Irak-ul s-a dovedit ca fiind nefondată și mincinoasă. Cu toate acestea Kissinger îl descrie pe Bush astfel: ”faptul că Bush urmărește Agenda Libertății [cu litere mari apare și în carte] și acum, după încheierea mandatelor sale prezidențiale, și că a transformat-o în tema esențială a bibliotecii sale din Dallas demonstrează devotamentul cu care îi urmărește punera în practică”. Nu știu ce mă sperie mai mult în fraza asta, faptul că Bush are o bibliotecă sau obsesia lui patologică pentru libertate.

Spre final Kissinger lasă problema internetului și a libertății de comunicare, venită în paralel cu înlesnirea supravegherii și a monitorizării individuale. Se întreabă ce ne rezervă viitorul, cum influențează acest tărâm cibernetic cultura politică și activitatea civică și, într-un fel, cum vede el dezvoltarea umană la nivelul de persoană în aceste vremuri de transformări.

Această carte a lui Kissinger ar trebui citită nu în paralel însă după sau fie, măcar înaintea lui Chomsky, pentru a nu cădea în niște extreme pe care, ca om interesat de cunoaștere, le consider capcane. Cartea ”Amintiri” a lui Gorbaciov (prezentată mai demult în această serie) reprezintă un bun bonus dacă vă interesează aspectul Războiului Rece.

Toate cele bune.