Arhive categorie: Cultură

Femeie la o cafea de Antonio Donghi

Antonio Donghi a pictat lucrarea* în anul 1931/1932 sau în ”anul IX al erei fasciste” fiindcă atunci Italia încă era exemplul socialisto-fascist de urmat în Europa de Vest și SUA (citește Fascismul liberal pentru lămuriri). Părinții săi au fost Ersilia de Santis și Lorenzo, un negustor de stofe din zona Lecco. Frecventează Institutul Regal de Artă din Roma unde arată interes pentru cursurile de decorațiune, în 1916 dobândește licența. În perioada Primului Război Mondial pleacă în Franța ca parte a companiei ”15 ferrovieri”. După război începe să studieze pictura secolelor 17 și 18 în muzeele din Florența și Veneția.

Debutul său artistic este în 1922 la a 15-a expoziție a ”Società amatori e cultori di belle arti di Roma” (Societatea amatorilor și iubitorilor de artă din Roma). Cu o lucrare intitulată Via del Lavatore.

Cum putem citi această lucrare? Femeia stă pe un scaun la o masă goală și așteaptă, poate așteaptă comanda, poate pe altcineva. Privirea ei este ”pierdută”, mâna stângă o are sprijinită de spătarul scaunului iar palemele îi sunt împreunate. Nu are foarte mult spațiu de mișcare, aceasta este senzația lăsată de poziția picioarelor față de masă și presupusa apropiere față de zidul din spate. Cuvântul cheie ar putea să fie ”auster”, atât în ce privește obiectele redate cât și în ce privește emoțiile transmise.

* Femeie într-o cafenea

Antonio Donghi : March 16, 1897 – July 16, 1963

Alireza Sadaghdar, magnificul pictor Iranian

Alireza Sadaghdar s-a născut în 1943, pe 3 August, în Teheran, capitala Iranului, pe atunci o monarhie condusă de Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah. Urmează școlile Ohadi și Darolfonoon (prima universitate modernă din Iran deschisă în 1851 de către Amir Kabir, prim-ministru al Persiei în vremea dinastiei Qajar și reformator al statului).

În prima parte a vieții a fost ”purtat” de valul de așteptări și a ajuns astfel să-și consolideze o carieră și să-și întemeieze o familie în vreme ce adevărata sa pasiune, pictura, devine mai mult un pasager trecător însă important. Persistă în visul lui chiar și în fața unui destin ce pare să i se opună, treptat însă condițiile necesare apariției artistului sunt îndeplinite.

Ce atrage pe lângă simțul său artistic este firea sa religioasă și modestă înclinată spre contemplație și înțelepciune.

2004 – Toamna
2002 – Așteptarea
2012 – Ușa grațioasă
1995 – Poarta raiului
2001 – imagine a vieții
2007 – În ton
1983 – intimii
1999 – memorii
1984 – Înviere
1990 – Monument

A 60-a zi din ”Criza ostaticilor”, proteste împotriva lui Waldheim

Criza ostaticilor din Iran (1979-1981) a fost soluționată prin semnarea ”Acordurilor din Alger” de către părțile americane și iraniene. Textul întreg poate fi citit aici.

Articolul datează din 2 ianuarie 1980 și vorbește despre prezența în Teheran a unei misiuni ONU condusă de către Kurt Waldheim (politician și diplomat austriac, Secretar General ONU între anii 1972-1981 și președinte al Austriei între 1986 și 1992). Acesta s-a întâlnit cu Primul Ministru de atunci (al Iranului), Sadegh Ghotbzadeh, în încercarea de a soluționa criza. Protestele l-au forțat să rămână în hotel deși, aparent, era așteptată o întâlnire cu foștii prizonieri ai SAVAK (fosta poliție secretă a Șahului).

The Kingman Daily Miner este un ziar mic însă longeviv. Apare încă din 1882 în micul oraș Kingman din Arizona, în prezent are o circulație de puțin peste 8000 de copii. Numerele peste care m-am uitat păreau interesante (erau din 1980) și câteva articole ar putea fi dezgropate pentru ceva studii de arheologie digitală însă publicația așa cum arată în prezent nu oferă nimic notabil. Poate localnicii îi acordă ceva interes însă cu 8000 de copii într-un comitat de aproape 200 000 de locuitori consider că e mai mult pentru nostalgici.

Bagotville Beacon, ziarul unei baze militare canadiene

Bagotville Beacon a fost ziarul bazei militare CFB Bagotville din Canada. Mi s-a părut interesant mesajul din partea redacției. În fotografie este un fragmet dintr-un mesaj de ajutor adresat cititorilor ziarului prin care aceștia sunt îndemnați să cumpere produse de la companiile care-și fac publicitate în paginile publicației.

Ultimele numere ale publicației pe care am reușit să le văd datează din 1970, ceea ce înseamnă că pentru cel puțin doi ani au reușit să supraviețuiască.