Arhive categorie: Declarația Zilei

Descoperă direcția în care merge lumea cu ajutorul acestei serii de articole. Materialele au la bază declarații din partea principalelor personaje pe plan mondial.

Mogherini: Integrarea Balcanilor e în interesul UE

Albania a semnat Acordul de Stabilizare și Asociere cu UE în 2009 și din 2014 are statutul de Candidat

Mogherini a susținut această cuvântare în cadrul evenimentului “Albania: Committed to the Reform” de la Parlamentul European din Bruxelles în data de 20.03.2018. Acolo au participat și ministrul de externe al Albaniei, Ditmir Bushati și primul-ministru Edi Rama.

Puteți citi discursul în versiunea completă aici.

 

Putin: realizări în condiții dificile

Vladimir Putin a fost reales pentru al 4-lea mandat în funcția de președinte al Federației Ruse cu peste 76% din voturi, mai mult de 56 de milioane de cetățeni ruși.

Sunt două motive principale pentru această reușită, (1) din punct de vedere electoral nu a avut parte de o opoziție puternică iar (2) politicile sale sunt axate pe dezvoltarea socială a țării și pe revitalizarea rolului ei geopolitic.

Putin a preluat o țară ce se afla în pragul colapsului și a început să stabilească obiective de dezvoltare pe care le-a și atins, aspect ce i-a adus inevitabil o anumită apreciere în rândul cetățenilor și i-a permis să ajungă la 4 mandate de președinte și un mandat de prim-ministru. Acesta este însă un singur aspect al situației fiindcă lipsa opoziției (partidele și persoanele de opoziție din Rusia de azi sunt în general tolerate sau chiar sprijinite de guvern) nu stă în aceste dezvoltări ci sunt rodul unor tactici obscure, violente și uneori mortale de îndepărtare a oponenților.

Farmecul lui Putin rezidă în faptul că acesta și-a construit o imagine de președinte ”al poporului” prin faptul că se implică direct în rezolvarea anumitor probleme (de ex. protejarea animalelor pe cale de dispariție, dezvoltarea estului îndepărtat, creșterea demografică) și în grăbirea anumitor procese (construcția de infrastructură, reabilitarea prestigiului militar). Este perceput în rândul susținătorilor săi ca liderul care a ajuns să-i controleze pe oligarhi și astfel să oprească devalizarea industriei.

Un alt element pe care Putin l-a folosit cu mare succes a fost prezentarea Rusiei drept o țară ce se afla la cheremul puterilor occidentale, care în anii 90‍‍` se baza pe ajutoare alimentare și își vedea capacitățile militare cum se degradează (link), totul foarte adevărat însă asta i-a oferit o bază pe care să-și dezvolte discursul ulterior de ”trădat de partenerii din Vest”. A început să folosească această retorică în principal după lovitura de stat din Ucraina iar populația a ales să-l creadă (fiindcă dacă nu-ți crezi liderul pe cine să mai crezi) iar orice oponent capătă din start stigmata de ”om al Occidentului”, venit probabil să aducă din nou Rusia la rolul de vasal.

Horst Seehofer: Islamul nu aparține Germaniei

În cadrul primului său interviu de când a devenit ministrul de interne al Germaniei, Horst Seehofer a declarat că ”Islamul nu aparține Germaniei” și și-a asumat politici de imigrație mai severe incluzând implementarea unui ”master plan” pentru grăbirea deportărilor.

Germania găzduiește în prezent mai mult de 6 milioane de musulmani, aproape dublu față de anul 2006 când erau aproximativ 3.5 milioane și când ministrul de interne din acea vreme, Wolfgang Schäuble, a declarat că ”Islamul aparține Germaniei”.

Ca reacție la mesajul transmis de Seehofer (care îi atrage astfel pe oponenții migrației musulmane spre Europa însă are potențialul să-i antagonizeze pe rezidenții musulmani), Steffen Seibert (purtătorul de cuvând al guvernului federal, prim urmare al lui Merkel) a declarat în aceeași zi că ”Musulmanii aparțin Germaniei, religia lor aparține și ea Germaniei. Trebuie să facem tot ce putem pentru a garanta relații bune între religii diferite”.

Angela Merkel și-a pierdut din putere ca urmare a alegerilor din 2017 și a trebui să accepte compromisuri pentru a-și asigura continuitatea guvernării.

Putin: să mergi până la capăt pentru a-ți atinge obiectivul

Interviul realizat de jurnalista Megyn Kelly pentru National Broadcasting Company pe parcursul a două zile, între 1 și 2 martie,a fost difuzat pe data de 9 martie. Pagina online a Kremlinului a publicat integral interviul și îl puteți accesa aici.

S-au abordat o gamă variată de probleme ce vizează relația SUA-Rusia cu un accent evident pe ”imixtiunea rusă” în alegerile din Statele Unite. Putin a declarat că el nu știe nimic de vreo implicare în aceste alegeri iar dacă cetățeni ruși au ales să se implice ei nu au primit acordul guvernului. Întrebat dacă pentru el este acceptabil că 13 cetățeni ruși și 3 companii din federație s-au implicat în alegeri, Putin a răspuns că nu-l interesează. că nu reprezintă interesele statului și că nu au încălcat legea în Rusia.

În mare parte Putin a avut o abordare de ”plausible deniability” (negare plauzibilă) la toate întrebările incomode și s-a menținut permanent într-o poziție superioară față de jurnalistă, ceea ce înseamnă că interviul, dintr-un anumit punct de vedere, nu a fost o reușită pentru cei de la NBC.

Întrebat cât de important este ca un președinte să ”proiecteze” (project) putere, președintele rus a răspuns că este mai important să o arate și că pentru el puterea are două dimensiuni, în primul rând trebuie să fi încrezător în faptul că ai dreptate și în al doilea rând să fi pregătit să mergi până la capăt pentru atingerea obiectivelor.

Discutând despre războiul cibernetic Putin a ales să atragă atenția asupra diferenței de forțe între capacităție Statelor Unite și cele ale Rusiei, vorbind în principal despre capabilitățile în domeniul mass-mediei internaționale.