Arhive categorie: Europa (UE și non-UE)

Întâlnirea Putin – Niinistö de la Soci

La mijlocul lunii iulie (summitul SUA-Rusia cei doi lideri de stat s-au întâlnit la Helsinki, pe 22 august a avut loc o nouă întrevedere la Soci.
La finalul anului 2017 schimburile comerciale dintre cele două state au înregistrat o creștere de 37%.
Companiile finlandeze au investit 4.4 miliarde de dolari în Rusia în timp ce firmele rusești au investit 3.4 miliarde în Finlanda.

S-a observat o diferență de perspectivă și o lipsă de încredere între cei doi șefi de stat în privința problemei creșterii capacităților militare de la granița celor două state și în plan extins între NATO și Rusia. Partea rusească privește aceste dezvoltări ca fiind o amenințare la propria securitate și oferă astfel o motivație pentru sporirea propriei infrastructuri militare. Partea finlandeză consideră că măsurile sunt strict defensive și astfel scopul exercițiilor militare și al cooperării cu NATO nu reprezintă o amenințare directă la adresa Rusiei ci este o măsură suverană și legitimă de apărare. Cu toate acestea, blocul nord atlantic privește, în ansamblul (în mod deosebit statele de forță din cadrul acestuia), federația Rusă ca fiind un adversar, preponderent pe linia conflictelor asimetrice și a realităților din Siria și Ucraina (care continuă să genereze puncte de vedere divergente).

Rusia intenționează să-și dezvolte activitatea în zona Arctică inclusiv prin promovarea unei noi rute de transport maritim care ar putea duce la dezvoltarea teritoriilor nordice izolate și cu șanse minime de dezvoltare în contextul actual. Pentru realizarea acestui proiect este necesară o colaborare strânsă cu celelalte state membre ale Consiliului Arctic, în mod deosebit statele Europene.

Vladimir Putin și-a exprimat dorința unei normalizări a relațiilor Rusia-UE din momentul preluării președinției uniunii de către Finlanda.

O nouă bibliotecă în Finlanda, aniversarea independenței

  • Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Finlanda și-a declarat (și a dobândit) independența față de Rusia
  • Evenimentul va fi aniversat și prin deschiderea Bibliotecii Centrale din Helsinki în decembrie anul acesta
  • Se dorește ca acest complex să devină centrul vieții publice, reunind pe lângă spațiul de lectură și un cinematograf și spații pentru evenimente culturale

Prezența unor centre culturale locale a devenit o necesitate în cadrul tuturor societăților dezvoltate. Aceste spații reunesc o serie de funcții conexe pentru a facilita accesul cetățenilor la educație și dezvoltare culturală alături de socializare. Finlanda are o populație de doar 5.5 milioane de locuitori însă anual sunt împrumutate peste 68 de milioane de cărți iar asta în condițiile în care societatea este puternic implicată în dezvoltările tehnologice și prin urmare și în online.

Conform unui articol din 2016 1 în România au fost împrumutate în 2015 un număr de 40.6 milioane de cărți, o cifră substanțial mai mică dacă ne raportăm la numărul total de locuitori.

  1. http://www.dozadebine.ro/11-cartian-imprumutate-de-utilizatorii-activi-de-la-biblioteci/