Arhive categorie: Eurasia

Europa (UE și non-UE) Rusia, Asia Centrală și Caucazul China și Asia de Est și Sud-Est India, Pakistan și Orientul Mijlociu

image map example

România în anul centenar

Folosind elementele descrise în articolul ”Analogia stat-individ” putem încerca o poziționare a țării noastre ca fiind în dezvoltare însă nu este independentă. Participarea la proiectul european ne oferă și o anumită siguranță însă ne pune și în calea unor conflicte.

Internetul este plin cu analize și păreri de cum ar fi fost România fără NATO și UE (1, 2, 3, 4). Păstrarea unei neutralități, cum am mai citit că se dorea la începutul anilor 90, nu cred că a fost niciodată o soluție iar ”calea europeană” s-a evidențiat cred eu cel mai ușor pentru accelerarea modernizării. Faptul că această modernizare a fost realizată, se pare, prin corupție rămâne de analizat. Pe de altă parte România a semnat un tratat de non-agresiune cu URSS în anul 1991 care spune cam așa: ”Romania si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste nu vor participa la nici un fel de aliante indreptate una impotriva celeilalte”. Dacă respectiva hârtie valorează ceva am putea sta liniștiți, zic, problema este că tratatul nu a fost ratificat de parlamentul României așa că nu știu cât este de valid.

Revenind în prezent avem o Românie membră NATO și UE însă suntem la periferie geografică, un aspect care contează și nu prea. În situația în care ar izbucni un conflict între un stat membru NATO și Rusia putem afirma cu certitudine că asta ne va implica și pe noi, știm ce înseamnă asta cu adevărat? Ce vulnerabilități avem noi în această privință? În relațiile dintre state (ca și dintre indivizi) nu văd de ce ar trebui să adoptăm o abordare combativă însă e posibil ca aceasta să ne fie uneori impusă de împrejurări, calea înțeleaptă rămâne cea pașnică.

România are obligația să-și sprijine cetățenii să se dezvolte, dezvoltându-se sisteme sociale de educație și de sănătate, chiar și făcându-se ajustări culturale pentru eliminarea ”tradițiilor” negative, de exemplu mita. România devine vulnerabilă atunci când nu are acest țesut bine bătut iar firele încep să se deșire aproape singure. Orice țară poate astfel să intervină cu ușurință pentru ”reorientarea” noastră. Dacă elita politică nu este sinceră fiindcă provine dintr-un ”bazin politic” nesincer este ca și cum statul respectiv a capitulat iar toate tacticile care urmează sunt pentru asigurarea unei poziții.

La nivel practic sunt multe scenarii negative și posibile pe care le putem face în legătură cu rușii. UE nu este independentă energetic și până atunci rămâne să importăm gazele naturale (deși țara noastră are rezerve sufieciente ele nu sunt destule dacă luăm în calcul eventuale exporturi și creșteri de consum). Războiul cibernetic este o altă posibilă vulnerabilitate însă nu am pregătirea să elaborez, ce pot spune este că fluxul de informații (care este parțial integrat în războiul cibernetic) poate să fie distorsionat, aici e însă foarte importantă educația publicului. Presa de mainstream ar trebui adaptată cel puțin la nivelul clasei a 10-a (școala obligatorie), nu la nivelul clasei a 2-a cum este în prezent (opinie, probabil exagerată).

Dacă lucrurile devin cu adevărat rele să nu uităm de proximitatea geografică și circulația curenților de aer. Noi românii nu suntem un neam foarte războinic din câte am remarcat iar asta e și bine e și rău. Nu pot să nu constat cum societățile mai agresive au reușit să-și facă un spațiu mai prielnic pentru dezvoltare în schimb ce societățile pașnice, oricât de apreciate, au avut multe concesii de făcut.

 

  1. https://civitaspolitics.org/2014/05/06/romania-si-nato-ce-ar-fi-fost-daca-i/
  2. http://www.ziare.com/international/nato/presedintele-stratfor-nato-nu-va-apara-romania-daca-nu-se-apara-singura-1325517
  3. http://www.caleaeuropeana.ro/exclusiv-adrian-nastase-cum-a-intrat-romania-in-nato-si-ue-fara-sa-supere-rusia-ce-avantaje-am-ratat-la-zece-ani-de-la-tratatul-de-aderare-la-ue/
  4. https://www.vice.com/ro/article/wn97dy/cum-ar-fi-fost-romania-fara-ue-si-nato

Raportul Schaake dezvăluie lipsa de transparență în bugetul european pentru afaceri externe

Europarlamentarul ALDE, Marietje Schaake, a susținut în cadrul Parlamentului European un raport ce atrage atenția asupra lipsei de transparență în alocările de fonduri pentru acțiunile externe ale Uniunii Europene și lipsa unui control asupra obiectivelor.

Aceasta a declarat că: ”În prezent e o lipsă totală de supervizare și feedback asupra modului în care acești bani sunt cheltuiți. Pentru a ne asigura că fondurile se duc cu adevărat acolo unde este nevoie de ele avem nevoie de mai multă claritate din partea Comisiei Europene”.

În perioada dintre 2014 și 2020 a fost alocat un buget de aproximativ 52 de miliarde de euro pentru inițiativele externe din care 32 de miliarde se distribuie prin instrumentele de finanțare externă. Raportul cere implementarea unui mecanism solid de monitorizare și evaluare; creșterea controlului exercitate de parlament; îmbunătățirea transparenței prin contruirea unei baze de date publice care să reunească toate proiectele și inițiativele; creșterea finanțării și a pregătirii organizațiilor civice (care includ și ONG-urile); generalizarea unei implicări strategice din partea organizațiilor civice în toate instrumentele și programele externe și posibilitatea de a redirecționa fonduri ENI și IPA II pentru utilizarea acestora în cazul evenimentelor neprevăzute.

Tot în raport se menționează dorința de a crește importanța Uniunii Europene în privința acțiunilor externe prin stabilirea unor obiective îndrăznețe și o finanțare pe măsură.

Comisia Europeană nu poate să răspundă la o simplă întrebare. Câți bani se cheltuie în ce țară și de ce. – Schaake

În data de 2 mai, Comisia Europeană va propune viitorul buget pentru relații externe al UE. Schaake dorește ca acești bani să se ducă spre promovarea drepturilor omului, a democrației și a ”domniei legii” și să nu fie redirecționați spre problema migrației.

Există 9 instrumente pentru finanțare externă: Instrument for Pre-Accession Assistance (IPA II),  European Neighbourhood Instrument (ENI), Development Cooperation Instrument (DCI), Partnership Instrument (PI), Instrument contributing to Stability and Peace (IcSP), European Instrument Democracy and Human Rights (EIDHR), Instrument for Nuclear Safety Cooperation, Instrument for Greenland, European Development Fund (EDF). la care se afaută și Common Implementing Regulation (CIR).

Rusia și Iran merg spre o cooperare strategică?

Teheranul a găzduit în data de 9 aprilie a doua întâlnire dintre experții pe politică externă ai Iranului și Rusiei în cadrul ”Dialogului Iraniano-Rus”. Organizatorii au fost Clubul Valdai și Institutul pentru Politică și Studii Internaționale din Teheran.

Prima întâlnire de acest fel a avut loc la Moscova în aprilie anul trecut cu scopul declarat de a devolta relațiile ruso-iraniene dincolo de cooperarea conjuncturală legată de Siria. Deși evenimentele globale au dus la legături din ce în ce mai puternice între cele două state, acestea sunt încă superficiale și prin urmare predispuse la fluctuații generate de presiuni exercitate pe plan extern (sancțiuni, amenințări).

Una din principalele temeri ale Iranului este că din cauza sancțiunilor economice exercitate de SUA asupra Rusiei, Moscova se va deschide spre compromisuri care ar putea să dezavantajeze Siria, Orientul Mijlociu sau chiar Iranul. La această temere se alătura și instabilitatea regimului de la Washington în privința acordului nuclear prin care Iranul ar trebui să fie reintegrat în sistemul economic și politic internațional.

Moscova își dorește o mai bună cooperare între cele două state atât pe plan de externe cât și pe plan economic. Se urmărește dezvoltarea unui parteneriat strategic care să depășească astfel înțelegerile regionale și punctuale. Confruntarea cu Statele Unite ocupă un rol secundar (conform mesajelor oficiale), pe primul loc fiind implementarea unei noi ordini mondiale, proiect mai vechi al cooperării Ruso-Chineze la care se va alătura, se pare, Iranul. Rusia mai urmărește și integrarea Eurasiatică a Iranului prin Uniunea Economică Eurasiatică.

Conform ambasadorului iranian la Moscova din perioada 2009-2013, Mahmoud Reza Sadjadi, un stat sirian independent de Statele Unite și Arabia Saudită este crucial pentru interesele Iranului (și cu siguranță o Siria supusă Statelor Unite este un pericol și pentru Rusia). A fost amplu dezbătută și colaborarea cu Turcia în regiune însă tot Sadjadi declară că Ankara va face parte din acest triunghi atâta timp cât îi servește propriilor interese.

Iranul caută să atragă Rusia mai mult în problemele regionale, au fost menționate Yemen, Bahrain și Palestina. Este puțin probabilă o participare activă din partea Moscovei la toate aceste puncte de interes pentru administrația de la Teheran fiindcă ar duce la ample degradări diplomatice și economice în relațiile cu Arabia Saudită și Israel, cel puțin. În plus, nu este certă exercitarea unei puteri suficiente și sustenabile în regiune pentru propriile interese, să nu mai vorbim de interesele aliaților săi.

Au fost 5 sesiuni de dezbateri:

  1. Nivelul internațional: Dezvoltările în desfășurare în sistemul internațional.
    Cum s-au schimbat politicile Statelor Unite în ultimul an și ce așteptări există. Posibilitatea ca Uniunea Europeană să-și depășească criza internă și noul rol jucat de China în lume alături de schimbările din structura economică a lumii.
  2. Nivelul regional: Orientul Mijlociu. Ce urmează în Siria? Triunghiu Rusia-Iran-Turcia. Cum a influențat recunoașterea, de către SUA, a Ierusalimului drept capitală a Israelului procesele din Orientul Mijlociu.
  3. Dezvoltări regionale: Eurasia și Afganistan. Care sunt perspectivele Uniunii Economice Eurasiatice? Impactul relațiilor Rusia-China.
  4. Relațiile Iran-Rusia: Ce este nevoie pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic?
  5. Iran și Rusia în raport cu ”acordul nuclear” (sesiune specială)