China, investiții de 10 miliarde de dolari în Bangladeș



Bangladeș, una din cele mai sub-dezvoltate state din Eurasia va beneficia din partea Chinei de investiții în infrastructură de 10 miliarde de dolari. Acest anunț vine cu ocazia primei conferințe de presă a noului ambasador chinez în Bangladeș, Zhang Zuo.

”Cu eforturi din partea ambelor guverne și cu implicarea companiilor din ambele țări, un grup de proiecte sunt deja implementate incluzând Zona Economică și Industrială Chineză, Centrala Payra, Al 8-lea pod al prieteniei China – Bangladeș și Centrul Expozițional Internațional, toate însumânt investiții de peste 10 miliarde de dolari. China invită toate țările să participe la rapida noastră călătorie de dezvoltare economică, oferind și acces la imensa piață Chineză pentru produse și servicii aparte și competitive”.

În 2017 ambasada Chineză a emis aproape 50 de mii de vize pentru cetățenii din Bangladeș, cu o creștere de 22 de procente față de anul trecut și a implementat politici mai flexibile în acordarea de vize în scopuri culturale și de afaceri.

Acordul pentru dezvoltarea Zonei Economice și Industriale Chineze a fost semnat pe 15 iunie 2017 între Autoritatea din Bangladeș pentru Zone Economice și China Harbor Engineering Company după ce în februarie (2017) autoritățile din Bangladeș au semnat pentru un împrumut din partea Chinei în valoare de 281 de milioane de dolari pentru construirea infrastructurii zonei respective.