Cooperare între Kaliningrad și Brest

Potrivit celor mai noi rapoarte, relațiile comerciale dintre cele două regiuni (Kaliningrad și Brest) sunt pe tendință pozitivă. Schimburile comerciale au fost în 2018 de aproape 6 milioane de dolari iar perioada ianuare-aprilie 2019 a înregistrat o creștere de aproape 6% față de aceeași perioadă de anul trecut. Cifrele nu sunt însă extraordinare.

Administrația orașului Brest a organizat anul trecut un forum economic ce a reunit cercurile de afaceri din orașele înfrățite, inițiativă ce a generat contracte în valoare de 2 milioane de dolari. Dezvoltând pe această idee, al doilea astfel de forum se va desfășura la Brest pe 5 Septembrie. Pentru binele cetățenilor să sperăm că se vor semna contracte mai mari. Potrivit belta.by, companiile Belalco și OOO Kenigsberg Trading au semnat o înțelegere, cel mai probabil pentru comercializarea de vodkă, prima companie produce băutura iar a doua deține magazine în oblastul rusesc Kaliningrad.

Cu siguranță se poate mai mult. Întreg oblastul Brest generează peste 11% din producția industrială a Belarusului iar 47% din această producție este alimentară. Kaliningrad este în schimb o Zonă Economică Specială și în acest moment baza industrială manufacturieră este în continuă dezvoltare incluzând echipamente casnice și automobile.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: