Ibricul și oglinda

Ajung acasă de la muncă după o navetă lungă. Sunt obosit, transpirat, mi-e foame și mi-e sete. Visez la un pahar cu apă rece și o porție generoasă de cartofi prajiți cu brânză, cașcaval, ou, maioneză, ketchup și poate puțin mujdei și ceva sare. Îmi arunc hainele pe scaun și mă îndrept în chiloți spre geam unde trag draperiile pentru a micșora lumina din cameră și a-mi crea ceva intimitate. În baie mă sprijin cu mâinile de chiuvetă și stau puțin în liniște, ascultându-mi respirația. Îmi îndrept privirea către oglindă.

253385_935359_450785971676962_1431839393_nÎmi privesc mutra de obosit cu o barbă dezordonată, crescută peste măsură, cearcăne și un coș pe nas. Mă întreb când am ajuns așa de urât, ultima dată când m-am văzut eram un mic Che Guevara, cel puțin așa-mi ziceau mulți. Aveam părul lung și ondulat și poate ce-i mai important aveam și un elan de adevărat revoluționar, lumea exista în așteptarea voinței mele modelatoare. Îmi întorc capul în stânga și în dreapta pentru a mă analiza mai bine. Îmi mișc capul în sus și în jos după care mă apropii încet de oglindă.

Mă apropii cu ochiul stâng cât pot de mult pentru a-mi vedea irisul. Nu mi l-am mai văzut din clasa a 11-a când m-am îmbătat în asemenea hal încât am vrut să mă uit în oglindă să văd cum arăt când mă imbăt. Aparatul de făcut cafea începe să șuiere. Voi bea cafea pentru a mă ține treaz în seara asta când voi redacta textul. Revin în baie, îmi reiau poziția puțin aplecată și-mi apropii din nou ochiul de oglindă. Ceva lipsește. Îmi retrag capul și îmi îndrept spatele, îmi ating obrajii cu ambele mâini gândindu-mă că încă nu m-am spălat pe mâini. Nu zâmbesc.

Am văzut că nu zâmbesc și asta m-a alarmat un pic. De ce nu zâmbesc? Înseamnă că nu sunt fericit sau că sunt nefericit? De ce să nu fiu fericit, am multe lucruri pe care alții le visează. Ce este fericirea? Pe tot parcursul zilei nu am văzut persoană care să zâmbească. Ori toți românii sunt depresivi ori mă învârt eu în cercuri deosebite. România este un lagăr ce s-a desăvârșit în capitalism iar acum, ca și țară sub ocupație (mafie, puteri străine, nu contează), trăim fatalist. Sunt probleme peste problem peste tot, infrastructură, sănătate, justiție, cultură, educație, politică externă, bun simț. Fără să-mi dau seama, de ani de zile când ies din casă ies cu spiritul unui om ce va urma să-și facă loc printre dărâmături de vieți. Așa ceva nu trebuia să fie.

Toate cele bune.