Ieșim din era carbohidraților?

Ați auzit de gluconeogeneză? Dacă nu, vă explic eu ce este, e vorba de procesul prin care organismul își generează propriile resurse de glucoză pornind de la aminoacizi și lipide, adică din compuși neglucidici. Teoretic și practic noi nu avem nevoie de zahăr datorită acestei ”fabrici” proprii. În esență plantele își generează glucoza prin fotosinteză și astfel își asigură dezvoltarea iar animalele și oamenii își generează glucoza prin gluconeogeneză și astfel ne asigurăm energia.
Ce este glucoza? Glucoza este zahărul, un tip de carbohidrat, și o sursă de energie pentru celule. Andreas Sigismund Marggraf, un chimist german, este considerat primul care a izolat glucoza în anul 1747, extrăgând zahărul din sfecla de zahăr. Studentul său Franz Karl Achard a descoperit o metodă eficientă pentru extragerea zahărului din sfeclă la o scară industrială și astfel a apărut o nouă activitate economică. – în imagine fabrica de zahăr din 1898

Consumând zahăr în exces nu facem decât să destabilizăm sistemul nostru, ne dezvoltăm o rezistență la insulină și ne îngrășăm. Țesutul adipos, grasimea, face parte din sistemul endocrin și elimină o serie de hormoni printre care Adiponectina. Aceasta este generată sub forma de proteine și reglează răspunsul organismului la glucoza din sânge și prin urmare secreția de insulină dar joacă un rol și în dezvoltarea hipocampului (printre funcțiile acestei compontente a creierului se află memoria). În mod ciudat (nu a fost încă explicat) persoanele cu mai multă grăsime ajung să secrete mai puțină Adiponectină și asta duce la complicații ce acum au început să fie studiate.

Cantitatea de carbohidrați prezentă în mod natural în plante (fructe și legume) este suficientă pentru o viață sănătoasă însă de ce perseverăm în consumul suplimentar de zahăr? Zahărul este întradevăr un drog sau cel puțin ne face să ne comportăm ca niște narcomani fiindcă organismul devine dependent si suprasaturat, apare un dezechilibru și cere cantități din ce în ce mai mari, celulele devin rezistente la insulină fiindcă ele nu necesită cantități așa mari de glucoză iar totul se depune sub formă de grăsimi, cu timpul situația se amplifică și apar alte probleme printre care și diabetul.

Prima fază

Energie luată din consum exagerat de carbohidrați și efort fizic moderat

Am desfășurat un experiment pe propria persoană la începutul anului când am adoptat o dietă bogată în carbohidrați și în paralel am început să fac efort fizic „de întreținere”. Efortul fizic nu a fost pe măsura alimentației fiindcă nu aveam mare lucru de întreținut și am început să mă rotunjesc iar cu timpul am observat că dezvoltarea masei musculare încetinea și oboseam mai des. Suplimentam cu mai mult zahăr pentru a-mi da energia necesară, însă totul era pe moment, ulterior deveneam și mai obosit și începeam să uit mai des. Cu toate acestea am fost activ, suplimentele de zahăr îmi alimentau proiectele și munca în felul lor. În iulie era momentul fazei a doua din experiment, într-o seară de vineri mi-am făcut una din mâncărurile mele preferate (cartofi copți cu unt, brânză, cașcaval și puțină sare) și mi-am setat o nouă dietă curios să aflu în cât timp pot slăbi și cum. Trebuie să menționez că anterior au fost două săptămâni de pregătire în care nu am mai consumat zahăr (dulciuri și sucuri ”răcoritoare”) și am început să fumez moderat.

A doua fază

Un șoc adus corpului pentru a-l ”convinge” să repare dezechilibrul creat

Sâmbătă m-am trezit și mi-am stors o jumătate de lămâie într-o halbă de bere dar cu apă, am adăugat puțină scorțișoară și mi-am ras ghimbir, asta e tot ce am mai consumat timp de 4 zile. De fiecare dată când mă confruntam cu senzația de foame făceam reprize de efort fizic intens de 10-15 minute și-mi ziceam „corpule nu-mi mai spune că nu-ți dau nimic, ai tot ce-ți trebuie”. Zicând asta încercam să subordonez corpul sufletului și minții, așa cum trebuie în mod normal să fie însă în situațiile în care devenim slabi (comozi, dependenți) scăpăm asta din vedere.

În a doua săptămână am început să-mi pregătesc o masă pe zi, fierbeam mazăre, dovlecei și morcovi (sare și piper după gust cu puțin ulei). Spre finalul acelei săptămâni am reintrodus fructe, câteva prune și un măr. Efort fizic făceam în continuare zilnic și cu orice ocazie, mergeam pe jos în ritm alert minim o oră pe zi. Senzația de foame ce mă acompania mereu începea să dispară și spre surprinderea mea nu mă simțeam obosit. Aveam energie deși consumam considerabil mai puțin ca în urmă cu o lună și poate ce e mai important îmi simțeam și mintea mai clară.

În a treia săptămână am reintrodus pâinea sub forma a două felii de pâine graham și am reintrodus brânza, cașcavalul și ciupercile. În weekend am mâncat o înghețată cu fiul meu, prima de mai bine de o lună. Ma apropiam de 10 kilograme slăbite iar comparativ cu perioada de consum ridicat de carbohidrați mă simțeam mai ușor, gândeam mai clar, oboseam mai greu și musculatura se dezvolta mai rapid (iar grăsimea evident dispărea).

În a patra săptămână m-am cântărit și aveam mai puțin cu 12 kilograme față de punctul de referință de vineri seara. Pofta de mâncare îmi era considerabil diminuată astfel încât de câteva ori m-am forțat să mănânc iar exerciții făceam cu pauze de o zi. Dulciuri nu simțeam nevoia nici în contextul în care cei de lângă mine savurau amandine și eclere.

A treia fază

Păstrarea echilibrului și asumarea unui stil de viață modificat

În ultima fază a experimentului am vrut să verific ideea că dacă slăbești rapid vei crește în greutate mai mult și poate la fel de repede. De mai bine de o lună de la renunțarea la dietă nu am mai observat modificări în greutate însă nu am revenit la comportamentul anterior. In loc să mănânc o pizza întreagă și să beau 500 ml de suc „răcoritor” am observat că mă satur cu două felii, produse de patiserie nu am mai consumat deși înainte eram obsedat de dobrogene iar efort fizic fac mai mult și spre surprinderea mea mai ușor.

Nu am avut parte de consultarea unui medic și nici a unui nutriționist ci am mers pe principiul că organismul se va regla singur dacă îi dau ocazia. Evident că nu recomand nimănui să-mi imite experiența fiindcă acestea sunt cazuri particulare și totul depinde de sănătatea fiecăruia.

Concluzii

Industria zahărului aduce multe zeci de miliarde de euro anual (76 miliarde de dolari în 2016) și oferă locuri de muncă și în țări unde alternativele sunt limitate. Extinzând la întreaga scară a producției alimentare globale putem remarca omniprezența zahărului nu numai în alimente procesate ci și în locuri mai puțin evidente ca brânzeturile. Zahărul și sarea sunt folosite în alimente pentru a le crește durata ”la raft” fiindcă împiedică dezvoltarea bacteriilor prin diminuarea concentrației de apă.

Sigur că zahărul nu este singurul vinovat pentru epidemia de grăsime din țările dezvoltate, consider că totul pornește de la psihic și stilul de viață. În diverse părți ale planetei aceste dezechilibre își găsesc expresia prin zahăr, alcool, violență, depresie, etc., de cele mai multe ori venind toate la pachet. E vorba și de stres și de lipsa unei educații alimentare și de sărăcie fiindcă alimentele ieftine ”de la raft” au aproape mereu concentrații mai mari de zaharuri. În Vest a început să fie discutat acest aspect însă țările în curs de dezvoltare înregistrează creșteri important de consum iar efectele încă nu se văd datorită stilului de viață prevalent în majoritatea acestor state.