Întâlnirea UE + Turcia din Varna

Întâlnirea UE + Turcia din Varna

Pe 26 martie a avut loc o întâlnire a liderilor UE + Turcia la Varna în Bulgaria. Au fost abordate în special problema migrației și cum poate aceasta să fie gestionată, combaterea terorismului, ”domnia legii” în Turcia și activitățile inițiate de Ankara în zona de est a Mediteranei, în Marea Egee și în Siria.
1,150 de miliarde de euro lipsă în cazul unui ajutor financiar pentru Turcia, trimis de Uniunea Europeană în scopul de a ajuta la gestionarea situației refugiaților.

UE a avut inițiativa acestei întâlniri.

Turcia a fost invitată, reprezentată prin președintele Erdogan.

Bulgaria a găzduit acest summit în orașul Varna, pe malul Mării Negre.

Uniunea Europeană și-a repetat dorința de a îmbunătăți condițiile de viață pentru refugiații din Turcia (au fost propuse alte 3 miliarde de euro ca ajutor) însă și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile demarate în Siria, în mod special în nord-vestul regiunii Afrin care se află în acest moment sub conducerea armatei turce. În privința relațiilor dintre Bruxelles și Ankara, președintele Tusk a spus că este important ca Turcia să-și îmbunătățească relațiile diplomatice cu toate statele membre din UE și că europenii rămân uniți în spatele Ciprului.

Deși reprezentanții europeni au declarat că Turcia este îndreptățită să-și ia măsurile de securitate necesare după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, aceasta este obligată să respecte standardele democratice ce i se impun ca stat candidat pentru Uniunea Europeană.

Juncker a precizat înaintea începerii discuțiilor că ”diferențele de opinie între UE și Turcia sunt multe. Va fi o discuție liberă și directă și nu ne vom ascunde aceste divergențe însă vom căuta să ne îmbunătățim cooperarea”.

Partea europeană consideră că prima tranșă de 3 miliarde de euro, un ajutor financiar pentru gestionarea situației refugiaților, a fost achitată la finalul anului 2017 însă turcii spun că numai 1,850 de miliarde de euro au intrat efectiv în gestiunea lor. Erdogan a mai declarat în cadrul conferinței de presă că ”ar fi o mare greșeală din partea UE, care se consideră o putere globală, să excludă Turcia din planul acesteia de expansiune. Turcia este un jucător cheie în regiune, un aliat de importanță strategică și o țară dinamică cu o populație tânără”.

Cina de lucru a fost găzduită de primul-ministru al Bulgariei, Boiko Borisov iar invitații au fost președinții Juncker, Tusk și Erdoğan.