Iran ca membru al Organizației pentru Cooperare de la Șanghai

Iran ca membru al Organizației pentru Cooperare de la Șanghai

Prezența Iranului în Organizația pentru Cooperare de la Șanghai (上海市 / Shanghai) a scăpat din vederea presei occidentale, nu miră pe nimeni, însă vreau să discut puțin despre acest eveniment pe care l-am menționat în treacăt într-un material anterior. OCS este cea mai mare organizație de securitate a Eurasiei și aș adăuga, a planetei. Prezența Iranului ca membru deplin aduce o serie întreagă de beneficii.

În primul rând să ne gândim la interacțiunea Iranului cu statele semnatare ale ”acordului nuclear”, două dintre ele, Rusia și China, membre OCS, alte două, Germania și Franța cu înclinații Eurasiatice și una, Marea Britanie, care se aliniează în sfera SUA care a ieșit din acord pe vremea regimului Trump. Problema cu acest acord este că Washingtonul impune restricții ilegale și draconice care fac dificile orice relații comerciale și de afaceri cu republica islamică. În contextul unui presupus război rece cu China plănuit de americani, în ce direcție va merge Iranul în cadrul OCS.

Șansele pentru o eliminare a sancțiunilor sunt minime spre inexistente în contextul apropierii hotărâtoare a Teheranului de puterile eurasiatice așa că trebuie să fie altceva. Washington are o politică de ”presiune” care nu poate să funcționeze dacă iranienii au alternative economice și financiare pentru cooperare și dezvoltare. Poate că prezența Iranului ca membru în OCS le va acorda celorlaltor state un plus de încredere și mai multe firme eurasiatice vor începe să coopereze și să investească însă nu mă aștept ca volumul să fie prea mare, doar dacă respectivele firme doresc ieșirea de pe piața americană. Dacă însă chinezii, rușii, indienii, pakistanezii, etc. vor începe să investească masiv și să coopereze în cadrul BRI cu Iran nu cred că SUA și-ar permite să mai aplice sancțiunile.

Faptul că toate statele cu excepția SUA sunt dornice să reia acordul în formatul în care a fost negociat se pare că nu este suficient. Washington se opune din alte motive, din motivele unui alt stat care s-a exprimat foarte vocal încă din vremea negocierilor. Israelul și Iranul sunt inamici hotărâți, puține posibilități pentru cooperare se întrevăd deși istoric vorbind, chiar și după 1979, au existat momente în care cele două entități au jucat împreună pentru un scop comun. O remediere a relațiilor Iran — Israel este de dorit din punctul meu de vedere însă în acest sens trebuie trecut peste foarte multe obstacole, începând cu elitele politice ale ambelor state. Nu cred că OCS și-a propus să meargă atât de departe însă faptul că organizația se extinde în Orientul Mijlociu în Qatar, Arabia Saudită și Egipt consider că existe șanse mari ca în viitor să existe discuții, poate organizate de Rusia, între Teheran și Tel Aviv, pentru început în secret.

Ce poate să dobândească Iran încă nu este cert. Putem considera că face parte dintr-un ”club” care să-i asigure ”spatele” însă nu e vorba de o alianță militară în sensul NATO. Statele membre nu sunt obligate să reacționeze dacă un stat ”coleg” le este atacat. Faptul că această obligație nu există nu înseamnă însă că nu se vor lua măsuri. Acum Teheran poate să abordeze altfel situația cu Israelul iar orice eveniment planificat și desfășurat de forțele israeliene împotriva cetățenilor săi intră la categoria terorism iar acesta este unul din domeniile principale de sprijin ale OCS.

Privitor la Afganistan e vorba de ce poate Iran să facă pentru organizație. Nu este desigur așa de simplu însă criza afgană dacă ajunge să erupă afectează întreaga regiune. Iranienii alături de statele vecine ale afganilor sunt primii vizați de pericolul terorismului și al refugiaților. Pakistan și Iran sunt state care și în prezent găzduiesc milioane de refugiați afgani veniți în mai multe valuri de-a lungul ultimelor decenii haotice ale țării. Nimeni nu are nevoie de instabilitate prin urmare toate statele care au un interes în regiune trebuie să coopereze pentru a ajunge să adopte o voce comună și o direcție comună care să fie, în cele din urmă, îmbrățișate și de talibani. Aici mă refer de exemplu la un guvern care să includă un spectru larg al etniilor și părerilor din Afganistan și care să nu fie centrat pe organizația Talibană, considerată teroristă de multe state, inclusiv de Rusia. Nici Iran nu privește cu ochi buni o guvernare Talibană însă din motive de pragmatism încearcă să construiască un dialog.

Sunt încă multe necunoscute însă prezența Iranului în Organizația de Cooperare de la Șanghai consider că reprezintă maturitatea ambelor părți. A organizației fiindcă așa începe să abordeze pragmatic o serie de probleme regionale și a Iranului fiindcă îl face membru al unei organizații cu importanță mondială în tranziția spre multilateralism iar asta vine și cu o serie de greutăți pe umeri.

Close Menu