Lavrov: prioritatea interesului economic

Lavrov: prioritatea interesului economic

Viice-premierul Belgiei și ministrul de externe, Didier Reynders, a început în data de 12 februarie o vizita de patru zile în Rusia. Principalele evenimente publice au fost întâlnirea cu ministrul rus de externe, Sergey Lavrov și participarea la Comisia pentru Cooperare Economică între Federația Rusă și Uniunea Economică Belgia-Luxembourg.

În ciuda implementării unor sancțiuni economice din partea ambelor părți schimburile comerciale și colaborarea economică dintre Rusia și Belgia au înregistrat creșteri în anul 2017, mai exact 20.1% mai mult față de anul precedent, totalul ajungând la 8.9 miliarde de dolari americani. Relațiile diplomatice au început să înregistreze importante progrese în special începând cu momentul vizitei lui Lavrov în Belgia în data de 13 iulie 2017.

Un alt moment important în dezvoltările diplomatice recente, și util de reamintit, este vizita prim-ministrului Belgiei, Charles Michel, în Rusia în data de 31 ianuarie 2018. Întâlnirea acestuia cu Vladimir Putin a fost considerată un succces.

Din discuțiile din data de 13 februarie reiese că cei doi reprezentanți au un număr considerabil de puncte de vedere comune și au hotărât asupra continuării acțiunilor de cooperare atât în plan economic cât și politic. Lavrov s-a folosit de această ocazie pentru a critica sancțiunile economice impuse Moscovei, atitudinea belicoasă a Vestului, acțiunile Statelor Unite în Siria și situația din Ucraina.