Noua sfințenie

Dacă ești atent la urâtul din lume vei dobândi un suflet urât. Prin atent mă refer la incapacitatea de a filtra emoționalul, vehiculul care transporta negativitatea. A schimba răul este nobil însă necesită sacrificii de multe ori atât de mari încât se transformă într-o luptă cu morile de vânt. Îi consider pe cei care străbat acest drum drept sfinții erei noastre, indiferent dacă sunt credincioși sau atei. Unii sunt mai apropiați de divinitate chiar și așa. Noi, ceilalți, mai bine să ne limităm la viața noastră fiindcă indirect ajutăm pe cei care nici nu știu că ne cer ajutorul.

Vasul cu sclavi - Turner - 1840Tind să asociez această postare cu o lucrare a lui J.M.W. Turner, este vorba despre ”Vasul cu sclavi” din 1840. Este una din cele mai frumoase lucrări ”urâte”. Dacă vă uitați cu atenție, printre valuri se vâd mâinile celor care încă nu au murit. Pe vremea aceea nu existau drepturi ale omului și drepturi aveai numai în anumite condiții. Tind să cred că omenirea se poate întoarce oricând acolo, cum s-a și întâmplat de-a lungul istoriei recente.

PS. Nu există noua sfințenie, există numai Dumnezeu prin om.