O discuție cât un summit, Xi și Biden la telefon

O discuție cât un summit, Xi și Biden la telefon

În dimineața de 10 septembrie (în China, seara de 9 septembrie în SUA), a avut loc o discuție telefonică extrem de importantă între președinții Xi Jinping și Joe Biden, la inițiativa părții americane. Cei doi au discutat în profunzime și ”strategic” despre relațiile bilaterale și despre subiecte comune de interes, după cum este precizat în rezumatul publicat pe siteul ministerului de externe al Chinei.

Mi se pare că această convorbire vine într-un moment similar cu cel care a existat între Rusia și SUA până la summitul din iunie. Chiar dacă nu e vorba de un context similar, tensiunile sunt aceleași, chiar mai profunde. Washington a identificat atât în mod direct cât și prin organizațiile subordonate (ex. NATO) un rival în China. Rivalitatea era așteptată și nu reprezintă un element neluat în calcul, problema este că SUA nu este încă pregătită să-și recunoască doborârea din rolul deținut în ultimii treizeci de ani. Dacă vorbim despre potențialul chinez ne putem aștepta ca în 10-15 ani economia lor să fie dublă celei americane iar asta spune, în contextul articolului de față, tot ce este necesar.

În cadrul rezumatului publicat de oficialii chinezi au fost identificate o serie de elemente prioritare. Pentru început discuția s-a desfășurat la inițiativa lui Biden iar asta cântărește în privința nevoii de asigurări pe care una dintre părți o are de la cealaltă. Nu este cazul să analizăm istoricul relațiilor China-SUA de la începutul ”războiului comercial” sub regimul Trump însă trebuie să ținem cont că în acest cuplu geopolitic răsăritenii au nu numai o inerție dar și o dorință de a se ridica în vreme ce liderul grupului vestic dă semne de oboseală și în cosecință face greșeli. După cum a spus și Putin în urmă cu mai multe luni, Washingtonul acum face greșeli similare cu cele făcute de Uniunea Sovietică înainte de destrămare, mai mici sau mai mari însă consecvente.

Așa cum Biden a încercat să asigure o oarecare stabilitate pe frontul european, rămâne să vedem la ce a renunțat, așa procedează acum și cu Beijing. E devreme să declarăm că americanii își acceptă rolul în noua ordine multipolară însă discuția sa cu președintele Xi a venit după tentative diplomatice de a consolida o alianță anti-China în Asia. Demersurile au eșuat și nu știu în ce măsură se vor relua. În acest moment prezența navelor militare europene și americane în Marea Chinei de Sud e un mesaj simbolic însă în eventualitatea unei degradări considerabile a relațiilor, aceste nave nu reprezintă o amenințare reală pentru Beijing.

Un aspect care detensionează lucrurile este că ambele părți sunt conștiente că dezvoltarea omenirii (sau măcar supraviețuirea ei) depinde în totalitate de modul cum își gestionează relația. Nu există nicio asemănare cu rivalitatea americano-sovietică fiindcă în timp ce URSS era un stat relativ izolat de lume, cu excepția țărilor mai mult sau mai puțin satelit, China este lumea. Efectiv China este principala piață de desfacere pentru bunuri și materii prime (în curând și servicii) dar și principalul producător atât de bunuri ieftine cât și de produse de calitate și, important, a devenit principalul creator de inovație. Nu există niciun nou război rece însă trebuie să ne asigurăm că în aceste condiții nu va apărea un război ”cald”.

Xi Jinping a accentuat dificultățile actuale apelând la o poezie: ”Munții și râurile pot să ne blocheze calea însă un alt sat va apărea printre sălcii și flori” (traducere aproximativă). Se pare că Biden rămâne adeptul politicii ”o singură China” și această precizare ar putea să reprezinte momentul ”Ucraina” pentru Asia. Cele două cazuri sunt total opuse însă modul cum SUA încearcă să folosească Ucraina în conflictul cu Rusia este similar cu modul cum se încearcă promovarea ”independenței” Taiwanului față de Beijing (în cadrul similar cu fosta operațiune Hong Kong a grupului vestic).

La finalul materialului este precizat că ambele părți ”au căzut de acord să mențină contacte frecvente prin mai multe mijloace și își vor instrui oficialii de la nivelul grupurilor de lucru să-și intensifice munca, să dezvolte un dialog și să creeze condițiile pentru dezvoltarea relațiilor China – SUA”.

Suplimentar

Chinese President Xi Jinping Speaks with U.S. President Joseph Biden on the Phone – 2021/09/10

Pentru referință găsiți mai jos o legătură și spre rezumatul discuției din februarie anul acesta de pe situl ministerul de externe al Chinei

Xi speaks with Biden on phone – 2021/02/11

Close Menu
%d blogeri au apreciat: