Ochiul Inimii de Frithjof Schuon

Ochiul Inimii se referă în mod simbolic la modul de percepție al Divinității. Oricine a pornit deja pe drumul sinuos al deșteptării va observa în afirmația anterioară mai multe aspecte pe care le conștientizează, dacă însă aceste aspecte nu sunt evidente atunci parcurgerea cărții de față este necesară. Fiind realizată de un ”practicant”, un ”credincios”, lucrarea aceasta nu este un simplu demers intelectual academic ci vine în sprijinul căutătorului cu informații necesare în mod direct și imediat. Pentru început este explicat acest ochi al inimii urmând precizări legate de cunoaștere, acestea constând (împreună cu alte subcapitole) prima parte a cărții, intitulată ”Metafizică și Cosmologie”.

”Orice cunoaștere este cea a realității absolute”
”Sensul și rațiunea suficientă a omului este să cunoască, iar a cunoaște înseamnă inevitabil a cunoaște Divinitatea”

Autorul înglobează pe parcursul acestei lucrări un câmp spiritual vast, în buna tradiție a Perennialiștilor și Tradiționaliștilor. Ramura islamică a spiritualității umane este foarte prezentă mai ales prin prisma sufi. Creștinismul este și el analizat, sau mai exact călătoria spre deșteptare, în dorința lui Schuon de a demonstra unitatea transcendentă a religiilor. Fiind (eu) interesat de filosofia și exegeza islamică m-am concentrat mai mult asupra acestor aspecte prezente în carte însă acest lucru limitează mult bogăția reală a textului. Un începător va beneficia de o introducere (poate prea abruptă) în esența islamului (recomand și ”Islam, Introducere în doctrinele esoterice” de Titus Burckhardt, ”Să înțelegem islamul” de Frithjof Schuon, ”Istoria filosofiei Islamice” de Henry Corbin și mult altele pe care vi le pot recomanda după caz).

”(…) simplul fapt că omul în rugăciune face să participe toate facultățile sale interioare la elanul său spre Dumnezeu (…) , nu înseamnă deloc că sentimentul trebuie luat ca un scop în sine și să antreneze în consecință o alterare mai mult sau mai puțin individualistă a adevărurilor doctrinale”.

” La omul spiritual, nicio facultate normală nu lipsește, dar toată viața psihică îi este ca iluminată sau înzestrată cu ochii Intelectului”.

” Omul este singura ființă din lumea terestră ce se poate purifica în mod conștient de cusururile existenței sale”

”Contrar a ceea ce se admite în general, meditația nu posedă virtutea de a provoca prin ea însăși iluminare, (…) ea trebuie să îndepărteze obstacolele interioare ce se opun unei cunoașteri, nu ”noi”, ci ”preexistente” și ”înnăscute”

În concluzie Ochiul Inimii de Frithjof Schuon este o carte de căpătâi pe care nu o poți parcurge o singură dată, este o adevărată ”mină” de înțelepciune” la care îți vei dori să revii. Recomandarea mea este să vă construiți un sistem de studiu fiindcă este foarte dificilă pătrunderea în profunzime a mai multor căi însă înțelegerea a cât mai multe dintre ele este un avantaj. Partea a doua a cărții este ”Viața Spirituală” unde se discută despre rugăciune, transgresiune, purificare și sacrificiu. Partea a treia este ”Forme ale spiritului” unde e vorba despre creștinism, budism, islam, modurile realizării spirituale (grosso modo calea acțiunii, calea iubirii și calea cunoașterii) și civilizația și intelectualitatea (cazul modernității). Ultima parte este ”Contemplația”.

Cine dorește să discutăm pe seama subiectului poate comenta aici. Toate cele bune.