Pe scurt despre olandezi și turci

Turcia a adoptat, în esență, sancțiuni politice asupra Olandei după ce aceștia i-au refuzat lui Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de externe, intrarea în țară. Scopul vizitei era să atragă sprijin pentru referendumul de pe 16 Aprilie ce are ca scop adoptarea a 18 amendamente constituționale. În Rotterdam urma să participe și ministrul turc al familiei, Fatma Betul Sayan Kaya, însă aceasta a fost în cele din urmă escortată până la granița cu Germania iar mitingul organizat pentru a sprijini reforma constituțională s-a transformat într-o revoltă a turcilor prezenți în oraș. Brutalitatea reprimărilor este amplu prezentată în presa din Turcia.

Guvernul Olandei a declarat pe siteul oficial (link): The Netherlands will not cooperate with efforts by Turkish ministers to publicly conduct a political campaign in this country. (Olanda nu va coopera cu miniștrii turci în organizarea unei campanii politice în această țară). Având în vedere că s-a anunțat prezența unui mare număr de cetățeni de origine turcă la manifestarea din Rotterdam s-a luat o decizie de anulare a evenimentului din frică pentru securitatea publică. Modul cum s-a pus în practică această hotărâre unilaterală i-a înfuriat pe turci.

Anul trecut Turcia a exportat Olandei bunuri de 3.5 miliarde de dolari și a importat din aceasta bunuri în valoare de 3 miliarde de dolari. Sursa: Institutul de Statistică al Turciei