Postare de Seară No.24 Idei, concepte și libertate

Ne înconjurăm cu idei, gânduri, concepte și păreri, studiem atenți anumite domenii și devenim experți, dar totul este ca o armură pe care o croim în jurul sufletelor noastre sau, poate, aceste idei și strădanii intelectuale au drept scop să ne înalțe și pe noi la nivelul lor (al ideilor), fie copiind conștient sau inconștient date, fie deschizandu-ne porți către cunoaștere. Poate până și ceea ce dorim, ce căutăm, ne-a fost cumva însămânțat in mințile noastre de copii prin cine știe ce accidente, întâmplări sau din voința altora. Așadar, cine suntem noi, cine sunt eu și cine ești tu? Suntem oare prizonierii unor concepte și idei sau putem sa ne considerăm liberi, deasupra oricărui destin.

Cel mai mult îmi place când plouă și deschid larg geamul și ascult, nu există lucru mai frumos ca a te regăsi în stropii de ploaie, asta consideram gândva.