Postare de Seară No.33 Tu ai fost în pelerinaj?

Mă întreb dacă există comunități umane unde religia nu a apărut niciodată, unde nici măcar superstițiile nu și-au găsit loc. Nu cred că există. În orice perioadă, oriunde pe glob, omul a ales să creadă și să-și manifeste credința fie prin elemente totemice, fie prin înlănțuiri narative cu zeci, poate sute de zei, fie prin sisteme complexe de gândire și simțire spirituală cu ierarhii, praguri și ani de studii. Ceva ne îndrumă să căutăm dincolo de ce percepem cu simțurile și cu rațiunea, ceva ne îndeamnă să privim spre soare și să vedem mai mult decât un astru, să pășim pe pământ și să ne gândim, simultan, că pășim pe noi. Există desigur oameni care nu gândesc așa, cei mai mulți fiindcă nu au ajuns să înțeleagă și să-și pună problemele, alții ajung la aceste vederi pe rute non-religioase, adică filosofice, despre ele însă cu altă ocazie.

Căutările noastre pentru înțelegere se împletesc prin mecanisme deseori artistice cu sisteme mai mult sau mai puțin sistematizate de simțire spirituală (înțelegerea cu inima). De aceea avem geometria sacră, mișcările ezoterice și curentele inițiatice. Religia în universalitatea ei cuprinde potențialul omului ”îndumnezeit”, omul complet care în cele din urmă se eliberează de necesitatea unor rigori dogmatice (ex: profeți) și a unor așteptări socio-cognitive (ex: misticii sufi, nebunii întru Hristos).

A merge în pelerinaj este un drum de explorare spirituală. Personal nu am făcut un astfel de drum în sensul tradițional, nu am renunțat la mine și la lume pentru a porni într-o călătorie de descoperire a mea și de întărire a spiritului. Așa privesc eu pelerinajele, ca pe niște drumuri inițiatice, alții nu privesc așa. Acum sunt afișe, panouri și chiar reclame la radio prin care diverse astfel de pelerinaje sunt promovate cu oferte, reduceri și diferite avantaje cum ar fi un autocar cu aer condiționat sau spații de cazare cu baie în cameră și nu una comună pe etaj. Ce este pelerinajul și ce este turismul cu mască religioasă?

Mă întreb dacă dumnezeiescul din noi, acel ceva care este însă întregul pe care noi ținem să-l tratăm ca pe o parte incertă, aproape mistică, fără de care ideea de pelerinaj ar deveni o prostie, ar proceda la fel. Tehnologia avansează, normal că nu te poți aștepta ca mari mase de oameni să străbată distanțe uneori de sute de kilometri pe jos… sau poate că poți. Nu destinația e cea mai importantă în acest caz ci călătoria, sunt oameni care au parte de drumuri mult mai lungi. O biserică frumoasă e frumoasă, un suflet păstrat curat e o chemare către Domnul, nu așa stau lucrurile în orice religie?