Pragul unui portar

Locația este una universitară, contează prin prisma unui comic de situație ce poate surveni. Trebuia să aștept așa că m-am pus pe o bancă și am început, cuminte, să aștept. Am urmărit cum o femeie de serviciu a intrat în ghereta paznicului și după o discuție pe care nu am putut să o aud și nici nu mă interesa au început să asculte muzică. Evident că mă așteptam să asculte manele, și într-un fel asta îmi doream fiindcă așa puteam observa reacțiile studenților și ale profesorilor care treceau pe acolo.

.: titlu : Self deception :. .: artist : Norvz Austria :. .: web : http://xetobyte.deviantart.com/ :.

Muzica era însă puțin diferită. Cei doi ascultau ritmuri arăbești/turcești, într-adevăr, însă limba vorbită era un amestec de persană cu arabă. După cum poate ați văzut într-o scurtă secvență din filmul Iranian ”A Separation”, există două tabere, cei care folosesc vocabularul tradițional persan versus cei care adoptă cuvinte arăbești. Muzica tradițională și cultă persană diferă de pop-ul arab. Cei doi, portarul și femeia de serviciu ascultau un pop arăbesc. Nimic ieșit din comun, însă mie mi se pare interesant că în această epocă în care poți avea acces la o gamă cu adevărat incomprehensibil de mare de informații, portarul a avut curiozitatea să asculte ceva ce aparține unei culturi vechi de milenii, cu bogate concepte filosofice care, din păcate, nu transced prin respectivele piese în niciun fel. Vorba aceea ”so close, yet so far”.

Paznicul întrerupea aleatoriu piesa pentru a lăuda calitățile vocale ale interpretului. Presupun că muzica asta era o descoperire recentă pe care vroia să o împartă cu cineva. Versurile erau total lipsite de valoare, faptul că nu le înțelegeai chiar reprezenta un avantaj, dar chiar și așa, ”habibi” era peste tot, în toate intonațiile posibile, făcând bietul cuvânt să capete o vulgaritate de nedescris. În esență asta este muzica ascultată de corespondenții celor care gustă pop-ul american la noi, delectarea maselor. Revin însă cu elementul care mi se pare de punctat, acest om a depășit o barieră culturală, chiar dacă a rămas la un nivel valoric asemănător. Nu știu cât își dă seama de importanța acestui lucru. Bazându-mă pe entuziasmul lui pot spune că nu mai e nevoie de mult pentru a se apuca să studieze limba și poate să citească ceva poezie persană. Dar chiar și așa, oricât de mic este stimulul lipsă nimeni nu garantează că îl va percepe vreodată.

O mare doză de hazard se află în spatele realizărilor noastre, sau poate e destinul care uneori poartă haine benevolente. Am în minte cu mare claritate fiecare moment ”critic”, fiecare salt în conștiință, sau măcar o bună parte dacă nu toate. Din câte am observat există un fel de praguri, iar fiindcă după cum știm că existența înseamnă transformare, aceste praguri capătă un rol de catalizator al schimbării. Pot să fie orice, o întâlnire cu cineva, un gând, un zâmbet, o impresie, un accident. Le pun în două categorii, active și latente. Cele active sunt evenimente la care reacționăm iar cele latente sunt un fel de cuvinte cheie, coduri, chei, pe care le putem observa sau nu. Cam așa este și în cazul paznicului, se poate lăsa purtat de muzica orientală descoperită spre elemente mult mai profunde și dacă are profunzimea în el, le va înțelege în mare și fără studii. Aici e vorba în esență despre curiozitate. În legătură cu mine, poate și pe mine m-a influențat această scenă, mobilizându-mă să-mi sistematizez gândurile prezentate.

Cât de mari pot să fie salturile noastre nu știu, nu știu în ce măsură un om sub-mediocru, sufocat de vicii și cu o lipsă cronică de rațiune poate ajunge un savant sau măcar un gânditor propriu. În principiu nu ar avea de ce să nu-și dorească înțelegerea, dacă are capacitatea să-și dorească asta, să-i intuiască măcar importanța. Problema este cu dorința, strâns legată de voință. Nu ai voința puternică, nu ai capacitatea să-ți dorești ceva cu intensitate, însă nu orice îți poți dori este benefic, astfel făcând voința să devină o piedică. Și oricum, cu ce l-ar ajuta pe respectivul portar să învețe câteva cuvinte în persană și să citească poezii. Lăudând calitățile vocale ale interpretului s-a gândit vreodată că există operă? Că tot au fost concertele în metrou, de investigat rezultatele acestui experiment (am perceput evenimentul ca pe un experiment, sunt curios câți oameni i-au răspuns favorabil).

Până la urmă e o cugetare de seară, așa că o seară faină.

Toate cele bune.