Punct și de la capăt / 40

În lipsa unui manual ne trăim viața luând decizii dictate de stări și impresii de cele mai multe ori eronate. Noi oamenii suntem într-adevăr o treaptă joasă și nedemnă însă ne căutăm, atât cum putem, frumusețea aici, mințindu-ne în definitiv. Suntem hilari, chiar demni de milă în multe ocazii. De mic, de când am aflat de propria mea naștere și m-am gândit la propria moarte cândva într-un viitor îndepărtat, nu am făcut decât să-mi alung o grijă, cum facem cu toții, pentru un eveniment față de care nu avem niciun control. Corpurile noastre nu sunt ale noastre, nu putem hotărâ pentru noi decât, poate într-o mică măsură, atât de mică încât devine totul irelevant. Dacă liberul arbitru ar exista cu adevărat ca un concept real și palpabil ar duce tot universul în haos însă acest liber arbitru, așa cum îl înțelegem noi devine un lung șir de cauze și efecte și chiar mai departe, dacă reușim să privim, acest liber arbitru devine destinul ce ne constrânge la o viață fără libertate.

Trăim iluzii. Trăim într-o iluzie. Toate religiile spun asta, vorbesc despre efemeritatea și în esență inutilitatea materialului. Filosofia cunoașterii nu face decât să arunce o lumină spre acest adevăr și celor cu pretenții intelectuale. Cine ești tu înainte de a te naște, înainte de a trage prima dată aer în plămâni? Cine ești tu cel care se dezvoltă în ”mamă”? Totul e scris chiar înainte ca părinții tăi să se nască. Acesta consider că este adevărul, unul greu de acceptat fiindcă implică multe, prea multe goluri pe care mintea, oricât de șireată, nu va reuși să le umple decât cu iluzii.