S-a finalizat prima tranzacție prin INSTEX

S-a finalizat prima tranzacție prin INSTEX

Ministerul de externe al Germaniei a transmis informația că prima tranzacție prin intermediul mecanismului INSTEX a avut loc. E vorba de bunuri medicale. Țara se confruntă cu o lipsă acută de medicamente și echipamente medicale în condițiile în care epidemia este foarte extinsă. Companiile refuză legăturile comerciale cu Iran de teama represaliilor americane.

Uniunea Europeană și-a propus să păstreze acordul JCPOA chiar și după ieșirea Statelor Unite și impunerea de către aceasta a unor sancțiuni considerate de multe guverne ca fiind extreme. INSTEX lucrează alături de STFI (Special Trade and FInance Institute) din Iran. O serie de companii și bănci au anunțat că vor colabora prin intermediul acestor instituții pentru a dezvolta comerțul dintre Iran și UE.

INSTEX, instrument pentru sprijinirea schimburilor comerciale, a fost inființat în ianuarie 2019 de către Franța, Germania și Regatul Unit. Potrivit siteului neweurope.eu alte 6 state europene și-au exprimat intenția de a participa la mecanism, acestea sunt Belgia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia și Olanda.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: