Sculptând în timp de Andrei Tarkovsky

La data scrierii acestor gânduri mărturisesc o situație puțin ironică, nu am văzut integral un film regizat de Tarkovsky și astfel am ajuns să-l ”cunosc” pe regizor prin intermediul cărții sale. Surpriza a fost una bună și de proporții și consider cartea ca o introducere la activitatea sa cinematografică. Am descoperit un om cu o profundă înțelegere a lumii, chiar spirituală, deși din diverse motive se vede o reținere în expunerea propriilor idei. Respectivele idei le consider dezbătute pe larg și voalat în propriile filme (pe care nu le-am văzut însă le descrie în carte).

andrei_tarkovsky-1000x598Mie mi se pare că unul dintre cele mai triste lucruri care se întâmplă în zilele noastre este această distrugere definitivă în conștiința omului a ceea ce este legat de noțiunea conștientă de frumos. Cultura actuală de masă, civilizația protezelor, calculată după numărul de consumatori, deformează sufletul, blocând drumul omului spre întrebările fundamentale despre existența sa, despre percepția propriei persoane ca ființă sufletească.

andrei-tarkovski-sculptand-in-timp_c11Când am citit fragmentul de mai sus m-am uitat pe coperta cărții și am privit cu atenție portretul lui Tarkovsky, cu fularul la gât, cu o figură serioasă și arătând cu degetul către ”tine”. Știam că provine din spațiul sovietic însă critica lui adusă societății actuale nu este o critică socialistă asupra capitalismului, este o observație care pentru mine este integral adevărată.

Cu ajutorul imaginii se păstrează senzația infinitului, în care infinitul se exprimă prin restricție, spiritualul prin material, nemărginirea, grație marginilor.

Arta se adresează tuturor, în speranța că va produce o impresie, că va fi simțită înainte de toate, că va provoca un șoc emoțional și va fi acceptată (…) ea îl cucerește pe om prin energia sufletească pe care i-o atribuie artistul.

În cinema există un singur mod de a gândi, cel poetic, care unește ceea ce este paradoxal și de neunit (p.200) / Cât despre poezie, eu nu o percep ca gen literar. Poezia reprezintă concepția despre lume, caracterul special al atitudinii față de realitate. În acest caz, poezia devine filosofia care îl ghidează pe om toată viața. (p.24)

Cinematografia a devenit clar metoda cea mai eficientă de ”influențare artistică” a privitorului iar gândurile despre artă pe care Tarkovsky le-a avut sunt în acord perfect cu filosofia-esență.

Oamenii deja nu mai au nevoie de frumos, de spiritualitate și consumă filmul ca pe o stică de coca-cola.

Spectatorul simte ca fiindu-i necesară experiența altui om, pentru a completa parțial ceea ce a pierdut și a neglijat el însuși.

Trebuie să ai un plan al propriului destin și să îl urmezi, fără să te resemnezi și fără să tolerezi orice condiții date.

(…) drama este că noi nu știm să fim liberi, noi cerem libertate pentru noi înșine pe socoteala altora și nu vrem să renunțăm la nimic în favoarea altcuiva, crezând că în asta constă încălcarea propriilor drepturi și libertăți. (…) Libertatea este renunțarea în numele dragostei!

Ce frumoase mi se pare ideile sale despre libertate și cât de adevărate fiindcă noi suntem educați să vedem o libertate în constrângeri când de fapt renunțarea eliberează și astfel ajungem la libertate. Observând genul de filme care au succes în prezent putem vedea, pur și simplu, cât de superficiali și pierduți suntem.

Pentru biblioteca personală

Sculpting in Time / cumpără

editura: University of Texas Press
traducere: Kitty Hunter-Blair
pagini: 254
ilustrații: 84 fotografii alb/negru
anul: 1989
tip: paperback
limba: engleză