Simmitul special ASEAN+3

Simmitul special ASEAN+3

  • Pe 14 aprilie a avut loc un summit special al ASEAN+3 găzduit prin videoconferină de Vietnam.
  • Cele 13 state au emis o declarație comună cu privire la COVID-19.
  • S-a decis înființarea unui fond comun pentru combaterea epidemiei și pentru relansarea ulterioară a economiei.

Premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, a declarat pe 15 aprilie că pentru a își salva economiile, statele din regiune trebuie să păstreze nivelul de schimburi comerciale și să dezvolte metode sigure de a relansa turismul

Instinctul natural al oricărui stat este să își pună propriul popor pe primul loc și să îi asigure resursele necesare. Dacă însă pierdem încrederea dintre noi atunci economiile noastre au de suferi și fiecare o va duce mai rău.

Lee Hsien Loong

Moon Jae-in, președintele Coreei de Sud, a spus că statul său intră acum în etapa de stabilizare după ce a luptat cu epidemia prin măsuri de testare intensivă și anchetarea epidemiologică riguroasă împreună cu o colaborare deschisă avută cu cetățenii.

Primul ministru al Tailandei, Prayut Chan-o-cha, a ridicat problema inființării unui fond comun al organizației prin care să se facă achiziții de echipamente medicale.

Declarația comună pune desigur accentul pe continuarea cooperării în cadrul ASEAN+3, implementarea de noi mecanisme de avertizare în cazul epidemiilor dar și schimburi regulate de informații în domeniul sănătății publice. Se va construi o rezervă de medicamente și echipamente medicale acesibilă statelor membre.

La fel de importat ca deciziile de colaborare în combaterea pandemiei este și faptul că piețele rămân deschise și nu se vor pune piedici investițiilor.

ASEAN+3 își asume să dezvolte cooperarea cu OMS dar și cooperări de genul public-privat pentru combaterea epidemiei.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: