Solenoid de Mircea Cărtărescu

Solenoidul realizat de Cărtărescu în cele 800 de pagini mi s-a părut o construcție solidă dar transfmorfă, un lotus cvadridimensional reflectându-se pe suprafața unduită a unui ocean de mercur. Întreaga carte mi-a fost familiară cum puține au fost până acum, nu am fost nici șocat, nici intrigat, am citit din curiozitatea acestei familiarități stranii ce-mi creștea în minte pe măsură ce numărul de pagini parcurse creștea și el. Cu personajul principal te poți identifica la nivel simbolic fiindcă el este croit după tiparul central al copilului din fiecare.

Este o carte pentru căutătorul începător și drept urmare oferă și câteva îndrumări. Autorul a încercat să integreze elemente universale în jurul unui mister oniric, a descris frica în sens de limbaj universal dar și ca pe o energie parazitară, visul ca punte și refulare, căutarea unei înțelegeri urmată de frustrarea neînțelegerii, urmând căutări noi, disperate. Din punctul meu de vedere încearcă să descrise lungul drum al trezirii conștiinței în noi, flancată de toți demonii care se opun schimbării.

Ca cititor te vei pune în perspectivă, ca fir de praf în galaxie, ca sarcopt pe pielea unei ființe pe care nu o poți percepe. Un căutător știe aceste lucruri însă mai știe și că schimbarea din larvă în fluture este dureroasă. Când eram de vârsta claselor primare, nu știu în ce clasă și nici câți ani aveam, știu că era vară, am început un joc. Am încercat să mă văd stând pe fotoliul din sufragerie, după aceea m-am văzut în blocul de paisprezece etaje cu scară interioară luminată din două în două nivele și lifturi ce se reparau din când în când, după care m-am văzut în orașul pe care mi-l închipuiam eu ca fiind Bucureștiul și tot așa până am încercat să văd Universul, să-mi văd locul în el și să văd locul unde se află Universul. Am făcut exercițiul acesta zile, săptămâni la rând, încercând să văd Universul până când într-un final am văzut o mică bilă sclipitoare plutind într-un vas cu lichid alb. Mintea mea îmi răspunse arătându-mi un Guliver mâncând fulgi de porumb cu lapte. Cred că aveam 8 ani totuși.

Solenoid mi-a amintit de asta. Și mi-a amintit de multe momente când am încercat să-mi înțeleg scopul în viață. M-au amuzat toate ”modele” care apăreau anual și toți se luau dupa ele fără a înțelege un gram din ce se întâmplă. Așa am identificat două trenduri recente, bărbile la bărbați și ceasurile. Modul cum prezintă școala românească este în totalitate adevărat, trist însă adevărat. Școala de la periferia Colentinei este mai mult sau mai puțin matrița școlii schilodite și diforme prin care am trecut cu toții, generație după generație. Sunt elemente vizuale pe care, ca român le înțelegi foarte ușor. Cum vor vedea oameni aparținând altor culturi cartea mi se pare a fi mult mai intersant, cu ideile sale universale și limbajul vizual preponderent românesc.