Arhive etichetă: Istorie

Istoria Presei de Pierre Albert

Pierre Albert a fost director al ”Institut français de presse” 1 din cadrul Universității Pantheon-Assas (membru al alianței de universități Sorbonne). A scris o serie de cărți despre jurnalism printre care și ”Istoria Presei” parcursă de mine în 1-2 zile pe navetă.

Cartea este în format de buzunar și conține informații sintetizate și bine organizate. Este în esență o foarte scurtă introducere asupra presei Occidentale, cu mici precizări asupra evoluțiilor din Rusia.

Se construiește o imagine de ansamblu asupra fenomenului jurnalistic, a variațiilor sale și a contextelor istorice care l-au modelat ca activitate profesională în acest spațiu geografic.

Suficiente nume de jurnaliști/scriitori și publicații sunt date pentru a facilita orice inițiativă de aprofundare a subiectului. Cifrele prezentate sunt repere cronologice și de tiraj importante pentru înțelegerea fenomenului de propagare a presei în rândul maselor.

Din nefericire lucrarea nu abordează schimbările apărute în presă din momentul răspândirii internetului (fiind publicată cu câteva decenii înainte) și astfel e mai utilă pentru înțelegerea nevoilor care au dus la apariția ziarelor. Pentru schimbările aduse de dezvoltările tehnologice recente sunt alte materiale mai actuale.

  1. http://www.babelio.com/auteur/Pierre-Albert/81990

Afișe de Propagandă Sovietice

Prin propagandă și postere educative, iconografia Sovietică a intrat în societatea Rusă cu destulă ușurință. Lenin este cel responsabil pentru construirea unei adevărate mașinării de propagandă, soarta comunismului depindea atragerea populației lângă partid și de ridicarea moralului în vremurile dure de construire a socialismului.

Artiști din întreaga țară au fost/s-au mobilizat, astfel rezultând o serie de lucrări care transcend scopurile politice pentru care au fost create, devenind până la urmă opere de artă. Filosofia din spatele acestor afișe este una simplă însă universală, de exemplu era o nevoie de a construi o imagine eroică a războiului, și o muncă a câmpului generatoare înainte de toate de satisfacție și relaxare (așa cum, acum, actul de a cumpăra este garantul fericirii).

Au fost identificate șase ere principale:

  1. Era Bolșevică (1917-1921) – fervoare revoluționară, se folosește intens simbolismul, din această perioadă datează mai mult de 3500 de modele
  2. Era Noii Politici Economice (1921-1927) – se folosește stilul Constructivist și aparent există o mai mare libertate (sau diversitate)
  3. Primele două planuri ”cincinale” – Stalin pornește industrializarea Uniunii Sovietice cu accentul pe industria grea, în prima parte se folosește intens colajul
  4. Marele Război Patriotic sau Al 2-lea Război Mondial (1939-1945) – Reapare stilul Bolșevic, calitatea artistică pentru majoritatea lucrărilor scade semnificativ însă apar și modele elaborate.
  5. Războiul Rece (1946-1984) – mult Realism Socialist; din ce în ce mai multe postere despre pace
  6. Perestroika (1984-1991) – afișe turistice și comerciale pe lângă cele de ”recomandări sociale”

Aceste afișe au acoperit toate aspectele vieții sociale și private, nimic nu scăpa unei recomandări venite de la partid, orice acțiune avea o mustrare sau un slogan motivațional, după caz. Cââiva dintre cei mai cunoscuți artiști sunt: Alexander Apsit (creatorul faimoaselor simboluri secera și ciocanul și steaua roșie); Irakili Toridze knwon; Victor Karetsky; Victor Ivanov, N; Treschenko; Victor Govorkov; M. Heifitz; etc.

 

1917 – “Împrumutul libertății” de Kustodiev B. M. – Guvernul provizoriu a vrut să se împrumute de la cetățeni pentru a stabiliza economia, acțiunea nu a dat roade.
???? – “Stop” de Karetsky V. B.
1919 – “Întâi mai, muncitorii nu au nimic de pierdut în afară de lanțurile lor” de A. P. Apsit
“1940” – “Moscova este capitala URSS” de L. M. Lisitsky
1942 – “Soldat al Armatei Roșii, Salvează!” de V. B. Koretsky
1941 – “Puterea noastră e nemăsurabilă” de V. B. Koretsky
1939 – “Trăiască piloții sovietici” de Dobrovolsky V.N și Zhukov N
1955 – “Trăiască pacea!” de N. I. Tereschenko
???? – “Cultura în capitalism și în țările socialiste. Faceți loc talentelor!”
???? – Viktor Koretsky
1941 – “Mândru de fiul meu” de Govorkov V. I.
1960 – “Oameni, să transformăm armele în unelte!” de Ivanov V.S
1956 – “Prietenia națiunilor” de G. P. Solonin
1974 – “Să păstrăm monumentele pentru posteritate” V. S. Karakashev

A 60-a zi din ”Criza ostaticilor”, proteste împotriva lui Waldheim

Criza ostaticilor din Iran (1979-1981) a fost soluționată prin semnarea ”Acordurilor din Alger” de către părțile americane și iraniene. Textul întreg poate fi citit aici.

Articolul datează din 2 ianuarie 1980 și vorbește despre prezența în Teheran a unei misiuni ONU condusă de către Kurt Waldheim (politician și diplomat austriac, Secretar General ONU între anii 1972-1981 și președinte al Austriei între 1986 și 1992). Acesta s-a întâlnit cu Primul Ministru de atunci (al Iranului), Sadegh Ghotbzadeh, în încercarea de a soluționa criza. Protestele l-au forțat să rămână în hotel deși, aparent, era așteptată o întâlnire cu foștii prizonieri ai SAVAK (fosta poliție secretă a Șahului).

The Kingman Daily Miner este un ziar mic însă longeviv. Apare încă din 1882 în micul oraș Kingman din Arizona, în prezent are o circulație de puțin peste 8000 de copii. Numerele peste care m-am uitat păreau interesante (erau din 1980) și câteva articole ar putea fi dezgropate pentru ceva studii de arheologie digitală însă publicația așa cum arată în prezent nu oferă nimic notabil. Poate localnicii îi acordă ceva interes însă cu 8000 de copii într-un comitat de aproape 200 000 de locuitori consider că e mai mult pentru nostalgici.

Bagotville Beacon, ziarul unei baze militare canadiene

Bagotville Beacon a fost ziarul bazei militare CFB Bagotville din Canada. Mi s-a părut interesant mesajul din partea redacției. În fotografie este un fragmet dintr-un mesaj de ajutor adresat cititorilor ziarului prin care aceștia sunt îndemnați să cumpere produse de la companiile care-și fac publicitate în paginile publicației.

Ultimele numere ale publicației pe care am reușit să le văd datează din 1970, ceea ce înseamnă că pentru cel puțin doi ani au reușit să supraviețuiască.