Arhive etichetă: Xi Jinping

Premierul Theresa May, vizită de 3 zile în China

Relațiile China-Marea Britanie sunt în pină ”eră de aur” conform reprezentanților celor două țări. Termenul nu a intrat însă în folosință începând cu vizita de trei zile a premierului Theresa May în China ci are originile în anul 2015 când planul unei colaborări strânse dintre cele două state a fost trasat. Privită în ansamblu, această vizită are înainte de toate rolul de a stimula creșterea schimburilor comerciale dintre cele două țări în contextul în care Marea Britanie se pregătește de ieșirea din UE iar Beijing dorește să-și continue expansiunea economică. China oferă o serie de mâini întinse cum este de exemplu anularea interzicerii de importuri de carne de vită din Regatul Unit însă ca în cazul oricărei negocieri se așteaptă și ceva la schimb.

Dintr-un articol publicat pe china.org.cn reiese că președintele Xi a propus patru direcții principale pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.

  1. Cele două state trebuie să privească și să construiască viitoarele legături bilaterale pornind de la un nivel strategic.
  2. Ambele părți să lucreze pentru promovarea cooperăriilor economice și comerciale.
  3. China și Marea Britanie ar trebui să-și întețească schimburile și cooperarea în cadrul instituțiilor multilaterale ca Națiunile Unite, G20 și Organizația Mondială a Comerțului pentru a dezbate problemele globale.
  4. Cele două țări ar trebui să continue schimburile culturale și om-la-om.

Reacțiile și opiniile exprimate de Theresa May în cadrul vizitei au venit să întărească această legătură interstatală care din anul 2015 este pe o traiectorie clară de creștere, aceasta declarând că: ”Marea Britanie împărtășește multe din punctele de vedere ale Chinei asupra subiectelor globale și prețuiește rolul jucat de China în domeniul relațiilor internaționale”. Aceasta reamintește și că vizita președintelui Xi din 2015 a generat o dezvoltare profundă a relațiilor bilaterale.

Miercuri, prima zi a vizitei premierului britanic, a adus o călătorie până în Wuhan, un oraș universitar, a generat un forum de cooperare între afaceriști britanici și cei chinezi și a facilitat întâlnirea cu premierul Chinei, Li Keqiang. Pe plan cultural și științific s-a hotărât demararea unui program de promovare a limbii engleze în China (în paralel cu menținerea și extinderea învățării limbii chineze în școlile din Marea Britanie), un schimb de profesori de matematică și s-a asigurat o participare engleză în proiectul Xiong’an, un viitor oraș tehnologic.

Se poate vorbi despre înțelegeri cu o valoare totală de 9 miliarde de lire sterline. Singurele puncte nerealizate față de care s-au generat așteptări sunt susținerea clară și publică a noului drum al mătăsii de către Marea Britanie (așteptarea administrației Chineze) și discutarea aparentei șubreziri a principiului ”o singură țară, două sisteme” (așteptarea unei părți din mediul politic britanic și a mass mediei britanice). Cu toate acestea, luând în considerare reținerile naturale față de proiectul Chinez ”One belt, one road”, Theresa May a declarat că vor continua discuții productive în această privință.

Xi Jinping a fost decorat de Putin

Citându-l pe președintele Chinei, relațiile dintre cele două state ”sunt mai bune ca niciodată” și acesta nu este un lucru mărunt fiindcă în timpurile sovietice au fost și în prag de război. Divergențele pragmatice și ideologice au început să se amelioreze după destrămarea URSS-ului și după introducerea reformelor economice în China. Rusia a pierdut multe însă a câștigat un aliat puternic, poate nu aliatul pe care și-l dorea (pe care unii îl prezintă ca fiind Occidentul). Beijingul are fără îndoială ambiții mari dictate de foamea unei creșteri încă accelerate și astfel necesită securitatea resurselor. Rusia este unul din statele care îi va asigura o parte din resurse și în plus îi poate oferi și tehnologie în schimbul cărora China oferă un ajutor economic substanțial.

Cele două state au într-adevăr legături puternice, la nivel de aliați însă doresc să atrag atenția asupra unui aspect menționat de Putin în cadrul declarațiilor ce-au urmat după discuțiile dintre cei doi șefi de stat:

We held an in-depth exchange of opinions on joining the activity of the Eurasian Economic Union with the Chinese initiative of the Silk Road Economic Belt. This is a highly promising direction, putting collective effort in line with our idea to form a broad Eurasian partnership. – Vladimir Putin

Uniunea Economică Eurasiatică este un produs al politicii externe rusești (plus Kazakhstan) în aceeași măsură în care noul drum al mătăsii este un plan chinezesc (propus de Beijing cu participare internațională). Diferența dintre ele constă în magnitudinea ambițiilor și posibilitatea de a le realiza. Putem înțelege pasul în două moduri, ca o cedare rusească sau ca o cooperare pragmatică în vederea unor câștiguri substanțial mai mari.

Ordinul Sf. Apostol Andrei este cel mai vechi și cel mai înalt al Rusiei, a fost înființat în 1698-1699 de țarul Petru cel Mare. Declarațiile celor doi se pot citi aici.