Turkmenistanul va livra Chinei mai mult gaz natural în 2017

Turkmenistanul, stat ce deține cele mai mari rezerve de gaze naturale din Asia Centrală și ocupă locul șase în lume, estimează o creștere a volumului de gaze exportate Chinei anul acesta. În 2016 cantitatea a fost de 35 de miliarde de metri cubi iar în 2017 e planificată suplimentarea cu încă 3 miliarde de metri cubi pe ruta CACP (Central Asia – China pipeline), conductă construită din fonduri de la Beijing. Se dorește ca până în 2020 volumul de gaze exportate Chinei să se dubleze.

Iranul urmează să beneficieze de 7 miliarde de metri cubi, la fel ca anul trecut în contextul unei deteriorări în relațiile bilaterale cauzate de anumite datorii ale Republicii Islamice față de Turkmenistan. Guvernul de la Așgabat este interesat de proiectul unei conducte Turkmenistan-Afganistan-Pakistan-India (TAPI) însă lucrările încă nu au început. Există o concurență puternică din partea Iranului care are propriile proiecte în zonă și recent s-a aprobat o conductă subacvatică între South Pars din Iran și Gujarat în India. Conducta urmează să treacă și prin Oman, stat cu care Iranul a semnat un contract pe 25 de ani, în valoare de 60 de miliarde de dolari americani, pentru livrarea unei cantități de 20 de milioane de metri cubi zilnic.

Turkmenistanul este interesat de participarea în cadrul inițiativei Southern Gas Corridor ce urmează să transporte gazul din Marea Caspică (preponderent) către Uniunea Europeană, conducta principală trecând prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania și Italia. Principala problemă în privința acestui proiect este că UE a înregistrat o scădere a cererii de gaze naturale între 2010 și 2015 iar direcțiile europene urmăresc o continuă reducere a consumului de gaze naturale.