Un nou pas spre acordul de liber schimb dintre Eurasia și India

În acest moment comerțul dintre India și cele cinci state din Uniunea Eurasiatică se ridică la 11 miliarde de dolari americani (dintre care aproape 8 miliarde numai cu Rusia) iar semnarea unui acord de liber schimb va duce la o creștere substanțială a schimburilor comerciale, se estimează o valoare situată între 37 și 62 miliarde de dolari.

Nirmala Sitharaman, ministrul de stat al comerțului și industriei din India și Veronika Nikishina, ministru al comerțului din cadrul Comisiei Economice Eurasiatice au semnat pe data de 3 iunie în cadrul Forumului Economic Internațional de la St. Petersburg un Memorandum de Înțelegere pentru începerea formală a negocierilor. În urmă cu doi ani tot în cadrul forumului economic, a fost decisă începerea unui studiu de fezabilitate în privința acordului de liber schimb, de atunci rezultatele acestui studiu au fost acceptat de ambele părți.

În afara Rusiei, un alt stat care și-a exprimat interesul pentru un acord de liber schimb cu India este Kazakhstanul, în data de 24 aprilie 2017 ambasadorul Kazakhstanului în India, Bulat Sarsenbayev, a participat la o conferință organizată de Confederația Industriei Indiei în orașul Chennai, și a făcut declarația că ”India va intra în Uniunea Economică Eurasiatică ce include Belarus, Kazakhstan, Rusia, Armenia și Kârgâzstan sub forma unui Acord de Liber Schimb”. În anul 2016, comerțul între cele două state a atins valoarea de 618 milioane de dolari potrivit diplomatului.

În cadrul întâlnirii organizate la FEISP 17 între președinții Rusiei și Indiei a fost menționat și acordul economic dintre Uniunea Eurasiatică și India. Se remarcă faptul că cele două state fac eforturi în privința îmbunătățirii relațiilor economice și militare (au relații strategice de mai multe decenii).