Vladimir Putin și prioritățile diplomației ruse

Vladimir Putin și prioritățile diplomației ruse

  • Rusia se confruntă cu lipsa de profesionalism al ”partenerilor” Occidentali
  • Cooperarea ruso-chineză a ajuns la un maxim istoric și este un model de relație interstatală pentru secolul 21
  • Putin sprijină activitatea OMS în combaterea epidemiei

Discursul președintelui Putin rostit în fața responsabililor pentru diplomație ai Federației este unul din cele mai importante ale acestui an. În această perioadă Rusia își trasează direcțiile diplomatice pentru viitor prin lucrul la noul ”Концепции внешней политики” (Concept pentru politică externă). Acest document prevede o ajustare a modului de raportare al federației la situația globală și este din timp în timp modificat pentru a rămâne actual. Împreună cu Strategia Națională pentru Securitate adoptată în vară (Reziliența economică a Rusiei devine apărare economică activă și SUA urmărește dezintegrarea CSI) și anumite prevederi constituționale formează coloana vertebrală legislativă și strategică a statului.

Cele două mari probleme, UE și NATO/SUA

Revenind la discurs, fiindcă documentul în cauză este încă în procesul de creație, se pot vedea clar luminate direcțiile diplomatice ale Rusiei pentru viitorul apropiat și mediu. Principalele dificultăți rămân cele generate de ”partenerii” vestici:

Евросоюз продолжает отталкивать нас санкциями, недружественными действиями и голословными обвинениями, игнорируя очевидную пользу от взаимодействия в политике, экономике и гуманитарной сфере. Нельзя забывать, что мы являемся соседями, и, как показывает история, разделительные линии на континенте ни к чему хорошему не приводят.  Uniunea Europeană continuă să ne înstrăineze cu sancțiuni, acțiuni neprietenoasă și acuzații nefondate, ignorând beneficiile evidente ale interacțiunii în politică, economie și sfera umanitară. Nu trebuie să uităm că suntem vecini și, după cum arată istoria, liniile de despărțire de pe continent nu duc la nimic bun.

Corpul diplomatic al Rusiei transmite sistematic mesaje că este orientat spre cooperare și dezvoltarea relațiilor culturale și comerciale dar în același timp își face clar precizate liniile roșii. Din nefericire, și oarecum frustrant, rușii au constatat că în dialogul cu ”partenerii” vestici există puțin dialog constructiv:

Да, мы постоянно высказываем наши озабоченности по этому поводу, говорим о «красных линиях», но, конечно, понимаем, что партнёры наши очень своеобразные и так – как бы сказать помягче – поверхностно очень относятся ко всем нашим предостережениям и к разговорам о «красных линиях»Da, ne exprimăm constant îngrijorarea cu privire la acest lucru, vorbim despre “linii roșii”, dar desigur, înțelegem că partenerii noștri sunt foarte specifici și – ca să spunem cu blândețe – sunt foarte superficiali cu privire la toate avertismentele și conversațiile noastre despre “linii roșii”

Există într-adevăr o superficialitate europeană, deja e mult mai grav ca o lipsă de profesionalism. Această superficialitate a fost observată și de iranieni în încercarea acestora de a mobiliza Uniunea Europeană să acționeze în direcția păstrării acordului nuclear după renunțarea Statelor Unite. Inițiativele lor în acest sens au fost în zadar, Europa fiind fundamental golită de personalități diplomatice responsabile și puternice. Dialogul Rusia – NATO este însă cel mai dificil în acest moment. Referindu-se la reluarea relațiilor cu SUA, președintele Putin a precizat că în acest moment starea lor este una nesatisfăcătoare.

Situațiile ramificate

Aceste ”fricțiuni” dintre Rusia și ”partenerii” ei vestici se transmit în zona ”periferiilor” unde apar conflicte. E vorba de Ucraina și granița dintre Belarus și Polonia (Despre război încă nu). În privința Ucrainei este în mod clar și evident un impas periculos generat de autoritățile de la Kiev care încalcă Acordul de la Minsk și Discuțiile în formatul Normandia. Această atitudine ostila ca ucrainenilor față de o soluționare pașnică a problemelor cu care se confruntă țara lor este sprijinită declarativ de anumit state ale grupului vestic într-o încălcare fățisă a dreptului internațional.

Alte situații dificile menționate sunt conflictul din Nagorno-Karabah (Săptămâna prielnică a Rusiei, subiect Nagorno Karabah) între armeni și azeri și soluționarea conflictului dintre palestinieni și israelieni. În ambele cazuri diplomația rusă este activă. În cazul Caucazului există interese economice din partea tuturor statelor din regiune și din vecinătate ca stabilitatea și securitatea să fie restaurate. O continuare a conflictului izbucnit în ultima perioadă a Uniunii Sovietice nu este în avantajul nimănui. Referitor la situația din Palestina acolo e vorba de o dinamică mai extinsă, globală. Rusia are relații bune atât cu Israelul cât și cu Palestina ceea ce îi oferă o serie de avantaje diplomatice. Relațiile însă nu sunt atât de stabile pe cât pot să pară la o primă vedere.

Un alt aspect problematic este cel privitor la Afganistanul post-ocupație care se confruntă cu dificultăți în menținerea unui sistem statal incapabil să acționeze eficient împotriva amenințărilor teroriste. Rusia nu are granițe cu Afganistanul însă un număr important din aliații ei au. Aceștia fac parte din mai multe organizații de cooperare unde Rusia joacă un rol de lider iar asta îi acordă responsabilitatea de furnizor de securitate. Din fericire în privința Afganistanului există un interes cu adevărat Eurasiatic pentru o gestionare pașnică a situației interne iar acțiunile diplomatice ale Moscovei sunt coordonate cu cele inițiate de Beijing și Teheran.

Organizațiile în care Rusia este activă

Prezența și inițiativele diplomației ruse s-au dovedit necesare în promovarea unei dezvoltări durabile, sustenabile și pacifiste în multe regiuni de pe glob. Nu avem cum să luăm în considerare Europa de Est fiindcă, din păcate, în această regiune influența non-Eurasiatică este predominantă și după cum vedem această influență este negativă și destabilizatoare. Președintele Putin aduce în discuție toate organizațiile internaționale în care țara sa este activă, fie ca lider fie ca membru important.

Uniunea Economică Eurasiatică (Евразийский экономический союз) are rolul de a-și integra statele membre într-o piață comună pentru bunuri, servicii, capital și forță de muncă. Ca model putem considera că este inspirată de Uniunea Europeană. Organizația Tratatului pentru Securitate Colectivă (Организации Договора о коллективной безопасности) este o alianță militară compusă dintr-o parte din fostele republici ale URSS-ului iar Rusia va continua să contribuie prin această organizație atât la asigurarea securității și stabilității statelor membre dar și a Eurasiei: ”Эта организация на протяжении последних десятилетий вносит серьёзный вклад в поддержание стабильности на евразийском пространстве” (această organizație a adus în ultimele decenii o contribuție importantă la stabilitatea spațiului Eurasiatic).

Organizația pentru Cooperare de la Șanghai (Шанхайской организации сотрудничества), cea mai puternică organizație de securitate din lume, este unul din principalele mecanisme de stabilitate din Eurasia. Conform lui Vladimir Putin:

ШОС является одним из наиболее влиятельных центров многополярного мира, многополярной международной архитектуры, ощутимо способствует обеспечению стабильности и устойчивого социально-экономического роста в Евразийском регионе. SCO este unul dintre cele mai influente centre ale lumii multipolare, a arhitecturii multipolare internaționale, contribuie semnificativ la asigurarea stabilității și creșterii socio-economice durabile în regiunea Eurasiatică.

O regiune deosebit de importantă în această etapă a devenit Asia de Sud-Est care prin organizația ASEAN (link) și-a dezvoltat o voce comună pentru gestionarea relațiilor cu Rusia și China în principal. Rusia poate (și în anumite privințe trebuie) să joace un rol central în asigurarea securității în regiune. Motivul este că fiind foarte aproape China aceste țări devin o țintă pentru destabilizare iar Moscova are o poziție foarte bună pentru a se implica în apărarea lor. ”Важно всячески углублять и совершенствовать накопленный нами за 30 лет опыт продуктивного взаимодействия с этой ассоциацией в политике, экономике, социальной сфере” (Este important să aprofundăm și să îmbunătățim prin orice mod experiența pe care am acumulat-o în peste 30 de ani de cooperare productivă cu această organizație în politică, economie și sfera socială).

Alte organizații menționate au fost APEC ce privește cooperarea economică în zona Asia-Pacific și BRICS a cărei importanță se află în gestionarea situației internaționale.

Alte aspecte

Privitor la combaterea pandemiei de Covid-19 președintele Vladimir Putin s-a declarat pentru sprijinirea eforturilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în procesul de imunizare în masă spunând că ar putea să fie chiar mai activă decât este în prezent.

Cooperarea cu India este tradițională și strategică: ”Рассматриваем Индию как один из независимых сильных центров многополярного мира с близкой нам внешнеполитической философией и приоритетами” (Considerăm India ca fiind unul dintre centrele independente puternice ale lumii multipolare, cu o filosofie de politică externă și priorități apropiate similare cu ale noastre).

Au existat până acum o serie de încercări de a destabiliza legăturile dintre Rusia și India și în mod deosebit dintre Rusia și China. Aceste activități din fericire nu au reușit iar acum Rusia, având legături foarte bune cu ambele centre de putere , poate să joace un rol diplomatic important în dezvoltarea proiectului Eurasiatic.

Puteți citi întregul discurs aici: rusă / engleză

Close Menu