Xi subliniază importanța țărilor ASEAN

Xi subliniază importanța țărilor ASEAN

Xi subliniază importanța țărilor ASEAN

  • China și ASEAN au convenit să-și ridice legăturile la nivelul de parteneriat strategic cuprinzător
  • Președintele XI: “China ca un bun vecin, bun prieten și bun partener pentru țările ASEAN”
  • Planul de acțiune privind ”Agricultura verde” China-ASEAN a fost propus
sursa: 人民日报

Un summit virtual important care marchează 30 de ani de dialog China – ASEAN a avut loc pe 22 noiembrie. Acesta a reunit șefii celor 10 state membre în jurul președintelui Republicii Populare Chineze care a prezidat reuniunea de la Beijing.

Regiunea a devenit un centru pentru o concurență geopolitică intensă între puterea mondială care este China și fostul hegemon. Asia de Sud-Est este o regiune profund legată de China, atât prin istorie și cultură cât și prin politică și economie. Există într-adevăr o serie de probleme între Beijing și unele dintre țările membre ASEAN însă aceste probleme au o capacitate limitată de a afecta relațiile bilaterale. Da, vorbesc și despre problema Mării Chinei de Sud, care este intensificată artificial de mass-media și analiștii occidentali.

Țările din regiune (și toate țările în general) au doar de câștigat din cooperare. China oferă exact asta, cooperare pentru dezvoltare nu cooperare împotriva altcuiva. Creșterea regiunii este dorită de oamenii din țările ASEAN și, de asemenea, de China, care în cele din urmă dorește să mute o parte din capacitatea sa de producție acolo și să crească exportul de servicii. Pentru aceasta, Beijingul este dispus să ajute țările să ajungă din urmă în domeniile educației și tehnologiei și, de asemenea, investește în infrastructură prin inițiativa Belt and Road.

Indiferent de activitatea Washingtonului în regiune și de continuarea hărțuirilor văd puține posibilități ca americanii să câștige un partener în regiune. Chiar și Filipine, care a avut un conflict recent cu paza de coastă a Chinei, vede că singura soluție reală pentru ridicarea cetățenilor din sărăcie(peste 16% sub pragul sărăciei) este cooperarea cu China. Președintele Rodrigo Duterte nu este un înfocat pro-chinez dar prețuiește relațiile țării sale cu Rusia și nu este dispus să se întoarcă în brațele americane, chiar dacă încă se teme de sancțiunile americanilor.

Close Menu