4 scriitori iranieni din secolul XX și viețile lor

4 scriitori iranieni din secolul XX și viețile lor

Secolul XX a fost deosebit de plin de evenimente și trasformări pentru Iran însă privind istoria globală cred că putem considera că au fost aliniați cumva la haosul general. Singurul aspect la care nu s-au aliniat, sau mai precis nu s-au sincronizat, a fost la ”modernitate”. Inițiative au existat și realizări au fost punctate, într-adevăr, mai ales dacă luam în calcul faptul că la începutul secolului trecut, Persia (numele oficial până în 1925) nu avea nici măcar schița unui aparat de stat eficient… sau pur și simplu un aparat birocractic național.

Au loc războaie, lovituri de stat, schimbări în forma de guvernare, schimbarea dinastiei, trasnformări politice per ansamblu și freamăt social ce a oscilat între occidentalizare, liberalizare, conservatism și teocrație. Chiar și în prezent oscilează, mai ales la nivelul libertăților civile și artistice. Nu există însă o formă mai bună la care să se revină, gloria Persiei în ultimele două secole cel puțin nu a fost mai mult ca o poleială pentru privirea mioapă a ultimilor Qajari, dinastia turcică ce a reușit să-i țină pe Persani în loc până ce au ajuns doar să asigure masa și cazarea pentru întâlnirea dintre Stalin, Rosevelt și Churchil din 1943, fără să necesite prezența Regelui Regilor.

În această perioadă de formare a Iranului modern s-au născut scriitorii pe care am să îi prezint aici. Au venit din medii diferite, din familii de intelectuali sau din familii de țărani și muncitori, cu toții însă și-au dezvoltat o viziune socială asupra țării lor și au căpătat un sentiment de responsabilitate în cursa de sincronizare cu ”restul” cu ținta de a-i aduce Iranului gloria înapoi.

Pentru informații suplimentare recomand și: Iran, prieten sau dușman?


Jalal-al Ahmad – جلال آل احمد

Ahmad s-a născut în 1923 la Teheran pe vremea când Iran avea încă numele de Persia iar la conducerea statului se afla Ahmad Shah Qajar, ultimul monarh din dinastia Qajarilor. În 1921 o lovitură de stat desfășurată cu sprijinul englezilor i-a ajutat pe Reza Pahlavi și Said Zia-aldin Tabatabai să se apropie de putere. Anul 1923 a însemnat alegeri legislative în Persia iar Reza Pahlavi devine premier, la doi ani după asta e numit Șah și începe dinastia Pahlavi.

جلال آل احمد a rămas cunoscut pentru activismul social și politic din cadrul mișcărilor și partidelor socialiste și/sau comuniste din Iran, pentru critica adusă occidentului în special prin cartea ”Occidentosis: A Plague From the West”. A publicat nuvele, jurnale de călătorie și proză scurtă. Ca traducător s-a aplecat asupra operelor lui Dostoievski, Camus, Sartre și Ionesco. A murit în 1969


Simin Daneșvar – سیمین دانشور

Simin s-a născut în Fasa în anul 1921 într-o familie de intelectuali, tatăl medic iar mama pictor. A avut parte de o educație selectă în cadrul unei școli bilingve Britanice. În 1939 intră la Universitatea din Teheran și începe să studieze literatura persană. În 1950 se căsătorește cu جلال آل احمد și începe să se implice în Uniunea Scriitorilor Iranieni încă de la inființarea acesteia din 1969. Și-a continuat activitatea academică și după proclamarea Republicii Islamice. A decedat în anul 2012 la vârsta de 90 de ani.

سووشون‎ (Savușun), din anul 1969, este prima nuvelă scrisă de un autor femeie în Iran și spune povestea unei familii și Șiraz forțată să trăiască într-o țară ocupată în perioada celui de al 2-lea război mondial. I-a tradus în persană pe Arthur Schnitzler, Cehov și pe George Bernard Shaw, printre alții.


Sadeg Hedaiat – صادق هدایت

Despre Sadeg am mai scris anterior și aici. S-a născut în 1903, tatăl său fiind istoric literar și decan al Academiei Militare, provenea cu adevărat dintr-o familie aflată în zona elitelor. Învață la o școală misionară franceză din Teheran și ulterior pleacă la studii în Franța. Ideea era să deveniă inginer ca la întoarcerea în țară să lucreze pentru Ministerul Drumurilor și Comunicațiilor. Nu își încheie studiile și revine în Persia pentru a se angaja la Banca Meli. De-a lungul vieții își schimbă de multe ori locul de muncă, semn că nu reușea să se integreze, în tot acest timp continuă să publice nuvele. Începe să fie simpatizant de stânga și să-și facă prieteni printre membrii Partidului Tudeh, printre aceștia și Jalāl Āl-e Aḥmad.

După război începe să lucreze la Societatea pentru Relații Culturale Persano-Sovietice și publică în cadrul jurnalului editat de societate. Conflicte cu foștii prieteni din Tudeh încep să apară iar asta îl va împinge către singurătate, un sentiment de neadecvare și alienarea îi va caracteriza din ce în ce mai mult relația cu semenii iar în cele din urmă se sinucide în 1951 în Paris.


Mahmoud Dulatabadi – محمود دولت‌آبادی‎

Dulatabadi s-a născut în 1940 într-o familie săracă de muncitori artizani din Sabzevar, o localitate aflată într-o regiune semi-aridă din nord-estul Iranului. Se poate spune că apetitul său pentru lectură l-a ajutat să-și depășească situația, un rol important l-a jucat însă tatăl său care, deși neinstruit, a reușit să-i prezinte fiului său clasicii persani ca Saadi, Hafez, Ferdousi.

Ca adult pleacă în Mașad, începe să joace la teatru, se apucă să publice nuvele și se bucură de succes inclusiv în rândul celor hăituiți de poliția secretă a Șahului. Acesta este de fapt singurul motiv pentru care este condamnat la 2 ani de închisoare în 1974. Este activ și în prezent, scriitor de reputație internațională și luptător pentru libertate socială și artistică în interiorul Republicii Islamice.


Close Menu