Arta lui Șagaiegh Sozankar, copilărească și serioasă

Arta lui Șagaiegh Sozankar, copilărească și serioasă

Între 6 și 18 august galeria Seyhoun din Teheran găzduiește găzduiește o expoziție a artistei iraniene شقایق سوزن کار (Șagaiegh Sozankar)*. Aceasta are un master în pictură de la Universitatea de Artă și Arhitectură din Teheran și a ajuns să se specielizeze într-un stile pe care îl numește نقاشی فانتزی și pe care îl pot traduce ca pictură fantezistă.

نقاشی فانتزی نوعی دنیای کودکانه و بازیگوش را برای ما تداعی می کند

Pictura fantezistă ne evocă o lume copilăroasă și jucăușă

După cum veți vedea din exemplele de mai jos abordarea ei pentru figurile umane este să le transforme în păpuși cu capete supradimensionate. Asta în ochii mei le face să semene cu niște caricaturi care este, desigur, o percepție imediată ce nu pătrunde în profunzimea lucrărilor. Ea are de altfel și o afacere în această direcție prin care realizează astfel de portrete ”fanteziste” după fotografii și care prezintă caracteristici estetice diferite.

fără titlu
sursa: galeria e1art din Teheran
cu ocazia unei expoziții de grup pe tema suferinței universale

* din nefericire contextul internațional face aproape imposibile călătoriile spre Iran din România.

Close Menu