Programul de explorare spațială a omenirii a înregistrat pe 9 martie anul curent o mare reușită, Rusia și China au căzut de acord să coopereze în dezvoltarea, construirea și operarea Stației Internaționale de Cercetare Lunară. Având în vedere capacitățile tehnologice și de cercetare a celor două puteri e posibil să asistăm la prima prezență umană semi permanentă pe lună (stația va avea funcții autonome) până în 2030.
În prezent colaborarea spre acest țel este la început însă știm că ambele state aveau deja propriile planuri pentru o prezență pe Lună. Decizia cooperării nu va face decât să grăbească realizarea proiectului prin utilizarea experienței și cercetării spațiale a Rusiei alături de finanțarea și capacitatea industrială a Chinei.
SICL este însă un proiect internațional și mă aștept ca pe parcurs să se alăture și alte state, poate Iran, Coreea de Sud, Japonia, Pakistan, Kazahstan dar și Uniunea Europeană.
În acest moment China se află într-un proces rapid de dezvoltare a capacităților spațiale, țara lansând sateliți, sonde și rovere pe Luna, Marte, în spațiul cosmic și în orbita Pământului cu o rată totală de succes. Anul acesta China va lansa în orbită primul modul (Tianhe) al celei de a doua stații spațiale.
Rusia a rămas de ani buni blocată în colaborarea în cadrul Stației Spațiale Internaționale și aparent nu a reușit să atragă prea importante câștiguri. Misiunile spațiale adiacente au fost sporadice și de regulă colaborări fie cu partenerii chinezi fie cu cei europeni însă nimic care să indice o revenire la forța spațială din perioada sovietică. Toate acestea sunt pe cale să se schimbe ca urmare a colaborării cu China.
Imaginea articolului de Bartol Rendulić