Belarus, un stat mic ce rezistă în fața grupului Vestic

Belarus, un stat mic ce rezistă în fața grupului Vestic

Belarus va avea cel mai probabil o nouă constituție până la sfârșitul anului sau cel puțin până în primăvara anului viitor. Piotr Miklashevich, președintele Curții Constituționale (și al Comisiei Constituționale) a declarat astăzi că un prim proiect al noii constituții va fi predat președintelui înainte de 1 septembrie. Una dintre schimbările promise de Lukașenko este transferul anumitor atribute de putere de la președinte către Congresul Popular din Belarus. Ce anume se va schimba nu se știe încă și trebuie să așteptăm.

O altă schimbare interesantă ar putea fi cea legată de neutralitate. În prezent, neutralitatea este scrisă în constituție, dar așa cum a spus președintele Lukașenko: „De fapt, nu există nici o neutralitate. Suntem un stat neutru, în conformitate cu Constituția, totuși suntem membri ai organizației militare și politice CSTO și așa mai departe. Este corect? Desigur ca este. Aceasta reprezintă o asigurare a securității noastre (…) există două opțiuni aici: fie ne definim statul ca fiind neutru în Constituție, fie nu scriem nimic despre asta”. Este posibil ca noua constituție să elimine orice mențiune despre neutralitate, întrucât, în realitate, Belarusul nu își mai poate permite neutralitatea. Drumul către finalizarea Uniunii Statele se apropie astfel de un sfârșit mult amânat.


În ceea ce privește poziția internațională a Belarusului, doresc să vă aduc în atenție câteva informații. În primul rând, un articol foarte interesant publicat de politologul Aleksandr Shpakovsky pe belta.by sub titlul „Belarus și aliații săi rezistă cu succes sancțiunilor occidentale” care aduce imaginea unui front unit împotriva agresiunii occidentale.

Există un anumit plan pe care Occidentul colectiv îl implementează în raport cu Belarusul. Și acum suntem, să spunem, la etapa finală a planului. Aceasta este strangularea economică a statului nostru deoarece toate celelalte metode au eșuat”, spune el continuând prin enumerarea etapelor anterioare, a revoluției colorate ce a eșuat, a grevelelor la nivel național eșuate și a loviturii de stat eșuată și ea. Personal, nu mă îndoiesc că această a patra etapă va eșua și ea, de asemenea, deoarece Belarusul are aliați foarte puternici și toți acești aliați și-au intensificat cooperarea în ultimele luni mă aștept să văd dezvoltare.


Discutând cu mass-media americană la 9 august, președintele Lukașenko a spus „voi [SUA] faceți haos în toată lumea și îndrăzniți să-mi vorbiți despre represiuni”, marcând o nouă deteriorare a relațiilor dintre cele două țări, în timp ce vorbea, în mare parte, adevărul. Oarecum legat de acest lucru, Belarusul a anunțat pe 11 august că ambasadorul SUA în Belarus, Julie Fisher, trebuie să-și facă bagajele și să plece acasă pentru că nu mai este acceptată în țară și, în plus, Ambasada SUA trebuie să-și reducă personalul la 5 persoane până pe 1 septembrie. Anatoly Glaz, ministrul afacerilor externe al Belarusului, a declarat cu privire la această acțiune că: „luând în considerare strangularea economică a țării noastre, nu vedem motive obiective pentru o prezență diplomatică atât de mari a Statelor Unite în Belarus”.

Close Menu