Ce este sinologia și cu ce diferă de guoxue

Ce este sinologia și cu ce diferă de guoxue

Dicționarul explicativ ne spune despre o ”știinţă care se ocupă cu studiul istoriei, limbii şi culturii chineze” ca definiție pentru sinologie însă cuvântul ascunde o nuanță importantă, poate chiar un factor solid de diferențiere.

Ca ramură de studiu, sinologia a apărut în Occident împreună cu întețirea relațiilor diplomatice și economice între China și statele coloniale europene, mă refer aici la o perioadă care începe din secolul 18. Contacte între civilizații au existat și înainte de acest secol însă occidentalii aveau o perspectivă axată (sau bazată) pe elementul religios, veneau în scop misionar și nu vedeau ceva demn de studiat în cultura chineză. Scopul occidentalilor era astfel de a studia limba ”locului” pentru a putea răspândi creștinismul/catolicismul.

Nu doresc să las impresia greșită că începând cu secolul 18 interesul european nu ar mai fi fost centrat pe exercitarea de influență, din contră. Programul de convertire religioasă a locuitorilor nu a dat roade însă aspectul economic începea să crească în importanță, oglindind și dezvoltările din peninsula europeană. Revoluția industrială și descoperirile științifice începeau să creeze distanță între civilizații și, poate cel mai important, aceste diferențe începeau să se simtă în zona militară.

La nivel instituțional prima școală de sinologie din peninsula europeană a fost înființată la Napoli, în 1732, de preotul Matteo Ripa sau 马国贤 (Ma Guoxian) sub numele său chinezesc. Acesta a lucrat pentru o perioadă la curtea manciuriană ca pictor și gravor. Școala inființată de el a reprezentat nucleaul a ceea ce azi este Università degli Studi di Napoli “L’Orientale”.

Foarte apreciate erau comparațiile dintre civilizația europeană și cea chineză iar interesul pentru sinologie, în fapt tot ce era chinezesc, începea să crească în aceeași măsură în care creșteau și furturile de artefacte de către europeni.

În Franța, Abel-Rémusat (1788-1832) devine primul profesor de chineză din Europa în 1814 în cadrul Collège de France. În secolul 19 deja toate statele europene colonialiste au început să-și înființeze școli de sinologie. James Legge în Anglia, Georg von der Gabelentz în Germania și Nikita Bichurin (Никита Бичурин) în Rusia.

Secolul 19 a fost unul de conflict între forțele europene și cele manciuriene. De fapt rămânerea în urmă începea să genereze fricțiuni interne și din ce în ce mai mulți intelectuali chinezi au ajuns să considere studierea științelor europene o necesitate pentru supraviețuire. Înainte de asta tot ce venea din Occident era perceput ca fiind inferior. Conform viziunii tradiționale chineze din vremea respecivă China, (Imperiul Qing) era etalonul cultural al omenirii. Industrial, tehnologic și diplomatic însă nu reușea să facă pașii care să oprească intervențiile străine.

Secolul 20 a semnalat apariția sinologilor chinezi iar domeniul de studiu a căpătat astfel numele de 国学 (Guóxué) adică ”studii naționale”. Perioada a durat până la proclamarea Republicii Populare când atenția intelectuală a fost îndreptată spre zona ideologică. În mod ironic, China care nu s-a lăsat convertită la creștinism, nu s-a lăsat complet dezbinată de interese străine, a cedat în cele din urmă în fața marxismului, în esență, tot o dezvoltare venită din peninsula europeană.

În prezent 国学 ca domeniu de studiu universitar a fost reluat în China continentală. Aici intră în discuție nuanța la care m-am referit la început. Sinologia se raportează la domeniul de studiu din exterior în vreme ce 国学 are o perspectivă din interior. 国学 este însă un subiect de studiu mult mai vechi fiindcă civilizația chineză a avut mereu parte de instituții puternice de studiu. Academia Bailudong (白鹿洞书院) este una din cele 4 academii clasice și își are începuturile în dinastia Tang (618-907 d.Chr.) iar în cadrul acesteia s-au studiat, printre altele, și istoria, literatura și cultura Chinei de până atunci.

Pe măsură ce limba chineză începe să fie folosită mai des în societate și în domeniul științific în alte țări, mă aștept ca modul de studiu 国学 să aducă anumite modificări ”sinologiei”.

Cercetătorii non-chinezi au fost la început interesați de limba chineză pentru a reuși să transfere credința creștină unei populații percepute ca păgână. Ulterior sinologii au fost folosiți pentru a ajuta statele coloniale să-și extindă influența economică și politică în Imperiul Qing. Acum însă e momentul când sinologia se întâlnește cu 国学 (guoxue) și în paralel cu subdomeniul ideologic de studiu. Mă refer aici la acel socialism cu caracteristici chinezești care are, după câte se vede, are mari reușite economico-sociale.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: