China dinastiei Qing în 1900

China dinastiei Qing în 1900

În 1900 se împlineau 256 de ani de conducere manciuriană asupra Chinei însă prea multe motive de sărbătoare nu erau. În primăvara anului izbucnește revolta Yihetuanilor (义和团), cunoscută și sub numele de ”revolta boxerilor” împotriva trădării curții Qing și a prezenței străinilor pe teritoriul chinez.

În acele vremuri, cu aproape un secol înainte și cu aproape cinci decenii după 1900, China s-a confruntat, uneori simultan, cu trei tipuri de conflicte. În primul rând era disputa dintre reformiști și tradiționaliști care a apărut cu ocazia primelor contacte consistente cu europenii. Invențiile străinilor erau interesante însă aceste trucuri nu erau de nivelul imperiului. Așa se zicea. E adevărat că inovații tehnologice au existat și în China de-a lungul timpului însă în dinastia Qing țara a început să stagneze la acest capitol. Mulți oficiali nu doreau să asculte despre un pericol că ar rămmâne în urmă din teamă pentru schimbare.

Al doilea conflict a fost între forțele revoluționare anti-Qing și forțele loiale dinastiei. Când spunem Qing spunem manciurieni care nu sunt han, majoritatea chinezilor. Încă de la proclamarea dinastiei s-au organizat forțe, mai mult sau mai puțin coerente în funcție de vremuri, pentru a înlătura această conducere ”externă”. Acest conflict subteran permanent a dăunat flexibilității statului în treburi de reforme și de politică externă.

Al treilea conflict este între China și statele străine, în mare parte europene, urmașe ale coloniilor europene și Japonia. Între 1894 și 1895 s-a și purtat un război cu Japonia pe care chinezii l-au pierdut umilitor. Cerințele japonezilor au fost atât de exagerate încât au intervenit puterile europene (printre care și Rusia) ca acestea să nu se implementeze. Nu era din dorința de a îi ajuta pe chinezi ci din dorința de a nu-i lăsa pe japonezi să crească prea puternici.

Aceste trei asepcte au dus la evenimentele din 1900, treptat, într-un ritm crescător nu brusc. Pentru cei care au trăit acele vremuri presupun că anumite aspecte puteau să fie intuite, se putea simți că prea mult nu are cum să mai meargă în acest mod. Chinezii s-au ridicat în 1900 în fața agresiunii întregii ”lumi civilizate” care îi dorea doar pentru profit și interese personale. Chinezii s-au ridicat pentru onoarea și pentru țara lor și chiar dacă au pierdut ei în final au reușit să pună stop expansiunnii vestice pe pământurile lor. Asta până la începutul celui de al 2-lea război sino-japonez.

Despre Yihetuani

sursa Baike

Europenii îi cunosc pe Yihetuani drept ”boxeri”, termenul vremii pentru practicanții artelor marțiale chineze, fiindcă inițial au provenit de la mai multe astfel de școli. Personal optez pentru termenul corect de 义和团 (Yihetuan). Din definiția chinezească a mișcării aflăm că 义和团运动 (Yìhétuán yùndòng) erau o mișcare țărănească (农民运动 / nóngmín yùndòng) ce a luptat cu sloganul ”扶清灭洋” (Fú qīng miè yáng / Sprijiniți dinastia Qing, distrugeți străinii).

În privința originii mișcării ca nucleu organizațtional tind spre explicația lui 劳乃宣 (Lao Naixuan / 1843 – 1921), oficial și cărturar chinez. Din funcția lui de magistrat al comitatului 吴桥 (Wuqiao) care la vremea respectivă aparținea de provincia 直隶 (zhí lì / Zhili) s-a declarat în opoziție cu 义和团运动, devenind astfel și o țintă a lor. Cu sprijinul armatei imperiale a reușit să supraviețuiască perioadei tumultoase. El considera că mișcarea provenea din societatea Lotusului Alb (白莲教 / bái lián jiào).

Alte posibile origini sunt 大刀会 (dà dāo huì) pe care o traduc drept ”Societatea săbiilor mari”, o societate secretă cumva apropiată de Lotusul Alb și care îngloba o mare diversitate de oameni, de la țărani și meșteșugari la intelectuali și negustori. Erau ostili religiilor străine, mai precis erau oponenți ai preoților și clericilor catolici dar și al străinilor în general. Se bucurau de sprijinul populației și pentru o bună perioadă de timp erau și anti-Qing.

În concepția europenilor ”Boxeorii” se luptau cu pumnul sau cu alte arme gen săbii, refuzând categoric armele de foc și se credeau invincibili fiindcă practicau un fel de magie Qi. Ceva adevăr în aceste generalizări se află în anumite concepții pe care o parte din membrii 大刀会 le aveau.

义和团运动 era cel mai probabil compusă din mai multe societăți, organizații, grupuri și școli de arte marțiale cu nucleul în provinciile Shandong și Zhili.

Scurt istoric al evenimentelor

Primele acțiuni vizibil asociate unei mișcări coerente anti-vestice au avut loc în provincia Shandong în 1898 când guevernatorul de atunci al provinciei, 张汝梅 (Zhang Rumei), a folosit termenul de 义和团 când s-a referit la ce credea el ca fiind un fel de miliții locale. În octombrie 赵三多 (Zhao Sanduo) alături de alți lideri pornește o revoltă potolită însă de armata Qing. 赵三多 va mai participa la alte lupte până în 1902 când este arestat și moare datorită unei greve a foamei.

În 1899 erupe 平原起义 (Píngyuán qǐyì / Revolta Pingyuan) în comitatul 平原 (Pingyuan), parte a provinciei Shandong (山东). Printre liderii rebelilor au fost 李长水 (Li Changshui) din Lizhuang și 朱红灯 (zhū hóng dēng / Zhu Hongdeng), ultimul sfârșind pe 24 decembrie când a fost luat prizonier și executat la comanda lui 毓贤 (Yuxian), guvernatorul provinciei Shandong în acea perioadă. Din 1900 guvernator în Shandong devine 袁世凯 (Yuan Shikai), un personaj foarte influent în perioada de început a Republicii Chineze. Forțele rebele sunt nevoite să fugă în provinciile alăturate, printre care și în Zhili.

Fiindcă nu aveau o structură ierarhică strictă, grupurile 义和团 atacau de multe ori în mod necoordonat, ceea ce le și făcea eficiente în instaurarea unei anumite frici în rândul străinilor. În anumite situații însă s-au reunit și zeci de astfel de comandanți cu urmașii lor, după cum vom vedea.

În 1900 se dezlănțuie haosul. Revolta Yihetuanilor poartă și numele de 庚子国变 (Gēng zǐ guó biàn / Revoluția Gengzi) și mobilizează multe zeci de mii de forțe Qing, forțe rebele și forțe ale marilor puteri. Trupele imperiale numărau 80.000 de soldați iar cifra rebelilor oscilează între 100.000 și 300.000 în vreme ce străinii au adus peste 50.000 de soldați și 50 de nave de luptă.

Situația externă

Curtea imperială nu dădea dovadă de o mare hotărâre și fermitate în gestionarea cerințelor, de multe ori abuzive, ale puterilor mondiale. Cauza era și în faptul că țara nu avea puterea necesară de a se opune acestor forțe de peste ocean. În mod ironic majoritatea luptătorilor Yihetuani respingeau modernizarea după modelul vestic, respingeau până și tehnologiile europenilor și se bazau strict pe abilitățile lor ”supranaturale”. Din nefericire o astfel de abordare le-a asigurat sfârșitul cert în fața gloanțelor și al artileriei.

Confruntate cu ani de atacuri asupra misionarilor lor și cu o expansiune a rebelilor în zona Beijing-Tianjin, puterile europene au cerut împărătesei Cixi (慈禧) eradicarea acestor grupări. În fapt o continuare a intervenției străine în treburile interne. Nici un răspuns din partea Chinezilor nu a venit așa că pe 6 aprilie 1900 mai multe țări trimit un avertisment ca în maxim 2 luni autoritățile Qing să rezolve problema atacatorilor. La scurt timp după ultimatum au început să apară nave de război ale Marii Britanii, Franței și Statelor Unite ale Americii în 渤海 (Marea Bó Hǎi).

Începând cu 11 iunie Yihetuanii (义和团) au început să intre în Beijing iar numărul lor ajungând la mai multe zeci de mii. În paralel concesiunile marilor puteri din Tianjin erau amenințate. Au urmat multe lupte pe care nu am să le menționez aici. În linii mari autoritățile centrale, o includ aici și pe împărăteasă, aveau o atitudine ambivalentă referitor la rebeli. Chiar dacă aceștia nu erau fățiș anti-manciurieni exista posibilitatea ca printre ei un număr mai mare sau mai mic să fie. În același timp prezența și activitățile lor îi generau probleme în relaționarea cu marile puteri coloniale.

Deznodământul

sursa Baidu

Chinezii nu au reușit să se impună în fața 八国联军 (bā guó lián jūn), alianța celor 8 națiuni. Aceste state agresoare au fost: Marea Britanie, SUA, Franța, Germania, Rusia, Japonia, Austro-Ungaria, Italia. Pacea care a urmat poartă numele de 辛丑条约 (Xīn chǒu tiáoyuē), Tratatul Xin Chou, document semnat pe 7 septembrie 1901. Pentru China Qing asta însemna că trebuia să plătească în jur de 18000 de tone de argint pe o perioadă de 39 de ani. Cea mai mare parte din despăgubiri au revenit Rusiei, aproape 29%, fiindcă rușii au purtat mare parte din lupte.

Alte clauze vorbeau despre interezicerea importurilor de armament pentru 2 ani, distrugerea forturilor Dagu și mai mulți Yihetuani și oficiali Qing urmau să fie executați. Cartierul Legațiilor din Beijing urma să devină o zonă specială în care chinezii nu aveau acces și în care statele prezente puteau să aibă (și aveau) pază proprie. Mai mult, marile puteri au căpătat dreptul de a staționa trupe în 12 zone.

Close Menu