Erdogan s-a întâlnit cu Putin la Moscova

Erdogan s-a întâlnit cu Putin la Moscova

Președinții Vladimir Putin al Rusiei și Recep Tayyip Erdogan al Turciei au discutat azi, 29 septembrie, la Moscova pentru 2 ore și 45 de minute iar la final nu a existat o conferință de presă. Atmosfera a fost una prietenoasă iar liderul rus a punctat numeroase asepcte economice. Creșterea de 55% în schimburile comerciale bilaterale reprezintă o revenire substanțială față de scădere dea 20% de anul trecut când pandemia a lovit cel mai puternic. Investițiile directe au fost reamintite cu o diferență mare în favoarea celor rusești în economia Turciei, peste 42 miliarde de yuani comparativ cu 9.7 miliarde de yuani cât au investit turcii în Rusia.

La acestea se adaugă Trukish Stream care a protejat Turcia de problemele energetice cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent și prin care Gazprom va livra gaze spre Ungaria la un preț scăzut. Lucrările la stația nucleară Akkuyu sunt în grafic, o importantă investiție rusească în sistemul energetic turcesc. În acest moment, potrivit omologului rus, există 13000 de oameni care lucrează la construcție, 3000 sunt ruși iar restul au fost în mare parte pregătiți în Rusia.

Privitor la situația de la granița Azerbaidjanului cu Armenia există un centru de monitorizare comun ruso-turc care își desfășoară activitatea în mod optim. Situația din Caucaz este însă departe de o soluționare permanentă și mai mult ca sigur această regiune a fost o temă de discuție.

Situația din Siria este una din marile puncte de dezbatere dintre cele două state. Vreau să reamintesc de o vizită recentă, neprogramată, a președintelui Assad la Moscova unde s-a discutat eliminarea totală a forțelor străine de pe teritoriul sirian. Așa cum a spus Vladimir Putin, ”există multe aspecte nelămurite”. Putem să ne imaginăm care au fost acestea însă natura închisă a discuției și lipsa unei conferințe de presă comune lasă multe aspecte încă incerte.

Close Menu