Incoerența analiștilor sau dificultatea adaptării la schimbare

Discuțiile pentru securitate dintre Rusia și SUA care au avut loc recent și mai ales eșecul lor au rezultat într-o serie de mesaje ale multor analiști care m-au convins de necesitatea articolului de față. Am tot respectul pentru acești oameni care lucrează vreme de decenii în domeniu și care și-au dezvoltat o rețea sau fac parte din rețele de informații însă politica, mai ales la nivel mondial, nu este ca o pictură. Fiindcă am studiat arta pot face această paralelă. 

Când privești o lucrare în ulei pe pânză toate elementele sunt stabile. Cunoști perioada în care a trăit artistul, cunoști elementele stilului, cerințele vremii și motivele din spatele imaginii. Nimic nu se schimbă în esență, doar dacă în laborator se constată modificări ale operei sau chiar alte picturi ascunse sub un strat mai proaspăt de culori. 

În politică e puțin mai complicat însă doar cu un singur element diferit. Compoziția se schimbă constant și uneori își modifică stilul. Cunoaștem mai mult sau mai puțin cadrul istoric, cunoaștem personajele și cunoaștem motivele însă modul cum lucrarea arată se poate schimba drastic. Vă puteți imagina cum specialiști cu ani sau decenii de experiență și de validări ale experitizelor lor și care, de ce nu, se atașează de un stil al tabloului, au mari dificultăți de adaptare la schimbare.

Noi trăim exact un moment de schimbare și din nefericire foarte mulți analiști neindependenți au dificultăți în înțelegerea paradigmei. Aceștia încă se gândesc la nivelul războiului rece, încă discută despre deteriorări între China și Rusia cum s-a întâmplat în secolul precedent. Ei nu au dinamica mentală de a-și imagina viitorul într-un alt mod, nu au instrumentele prin care să se adapteze la transformări și astfel analizele multora nu au aplicaii practice. Acesta este unul din motivele, în concepția mea, pentru care deja s-a încheiat secolul american.  

Orice tentativă de anulare a realității, de interpretare cu vocabular romantic al unei lucrări constructiviste ca de exemplu, nu va rezulta decât la adâncirea tensiunilor prin neînțelegere și ca urmare prin ostilitate. Pericolele sunt ale noastre de purtat, ale oamenilor obișnuiți, cei care duc greul în momentele în care liderii nu pot să ducă adevărul.