Astăzi, 25 februarie, Armenia a trecut printr-un tentativă de lovitură de stat. Onik Gasparian, colonel general armean, a cerut demisia primului ministru Nikol Pașinian din cauza gestionării greșite a războiului cu Azerbaidjan de anul trecut. În spatele lui Gasparyan s-au aliniat 40 de lideri militari armeni.
Ulterior, în aceeași zi, forțele de opoziție au organiat manifestații și proteste în paralel cu proteste apărute la cererea primului ministru. Armenia este o republică parlamentară, atât președintele (Armen Sarkissian) cât și primul ministru sunt aleși prin vot de către parlamentul unicameral.
Pentru moment lucrurile s-au echilibrat iar premierul a cerut și el demisia lui Gasparyan, decizia pentru destituirea din funcție urmează să fie luată de președinte. Cel mai mare pericol în acest moment este să nu se ajungă la un război civil.
Rusia prin vocea lui Lavrov a declarat că ce se întâmplă în Armenia ține de treburile lor interne însă Putin după o discuție telefonică avută cu Pașinian a precizat că Rusia sprijină forțele alese demoractic.