Sergei Lavrov a publicat pe 9 noiembrie în Gazeta Rusească (Российская газета) un articol destinat parteneriatului strategic Rusia – Kazahstan cu titlul ”Россия и Казахстан: сотрудничество без границ” (Rusia și Kazahstan: Cooperare fără granițe). În el vorbește despre ultimii 29 de ani, practic începând cu dizolvarea URSS-ului și cu inițierea unor relații diplomatice între state suverane și independente.
Renumitul diplomat rus care își are egal în prezent doar în China, unde e vorba de Wang Yi, a punctat momentele istorice care au marcat direcția cooperării interstatale și domeniile în care această cooperare a înflorit. În esență nu există domeniu neacoperit însă vreau să discut puțin despre cooperarea lor pe planul diplomației mondiale. Kazahstan, prin orice relaționare cu un alt stat, acționează în acord cu Moscova. Asta nu este ceva rău fiindcă statele aliate și mai ales cele cu parteneriate strategice se presupune că adoptă poziții externe comune.
Ce este important de reținut e că în concepția modernă, proiectul Eurasiatic a fost lansat în Kazahstan de la biroul prezidențial al lui Nursultan Nazarbayev (Нурсултан Абишевич Назарбаев). Acesta a fost primul președinte al statului, și pentru o lungă perioadă de timp a planificat și supervizat etapele de modernizare ale țării sale. Kazahstan în prezent este un stat surprinzător de modern și bine structurat. Comparativ cel puțin cu anumite țări est-Europene, unde includ și România și Bulgaria, această țară central-Asiatică fără acces la oceanul planetar și oarecum izolată are parte de o dezvoltare mai sustenabilă și durabilă.
Față de România stă mai bine în foarte multe domenii, de exmplu are un PIB pe cap de locuitor cu aproape 4000 de dolari mai mare, 29% mai mulți locuitori sunt conectați la internet, 43% mai puține datorii publice ale statului și 45% mai puține cazuri de covid. Cireașa este că în Kazahstan oamenii sub pragul sărăciei sunt cu 88% mai puțini. Să fie efectul parteneriatelor sale și a unei conduceri loiale?
Kazahstan are norocul să se afle între China și Rusia. Comentatorii grupului vestic, segmentul oficial, prezintă această poziție geografică a țării ca fiind periculoasă fiindcă cele două puteri mondiale vecine sunt în bătălie pentru influență. Nimic mai greșit. Moscova și Beijing cooperează alături (!) de Nur-Sultan (numele capitalei, anterior Astana) spre consolidarea nucleului Eurasiatic. Poziția geografică a Kazahstanului este în această perspectivă una excelentă și păzită de pericole directe.
Nu vreau să spun că proiectul Eurasiatic al secolului XXI a fost schițat de un fost membru al partidului comunist al URSS-ului devenit președinte de stat peste noapte. Soluția Eurasiatică pentru Kazahstan este singura, nu există alternativă. Dar noi deja nu mai vorbim doar despre Rusia și China, alături de acestea sunt Belarus (un alt stat care stă mai bine ca România), Kazahstan, Iran, Pakistan, Turcia, etc. lista poate continua.