Lavrov, declarații șocante

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a făcut o serie de declarații cheie în cadrul unei conferințe de presă susținută cu reprezentanții mass-mediei din China. Evenimentul a avut loc înaintea demarării unei vizite oficiale de două zile la Beijing la invitația chinezilor.

Anul acesta are loc aniversarea a 20 de ani de la semnarea tratatului de prietenie și cooperare între China și Rusia care va cunoaște de altfel o prelungire automată cu încă 5 ani. Mai mult, anul acesta este, în raportul diplomatic dintre cele două puteri, dedicat cooperării tehnologice și a inovării.

Întreaga conferință o puteți citi aici (în rusă) mă voi opri însă asupra câtorva aspecte.

Sancțiunile

Lavrov a reamintit de opoziția categorică pe care Federația o are în privința sancțiunilor unilaterale folosite ca măsură de represiune diplomatică și de ”pedepsire”. Este important să știți că asemenea acțiuni sunt ilegale, singurul mod de a sancționa un stat este prin hotărârile Consiliului de Securitate al ONU.

Together with China and a great number of other like-minded partners, we raise this matter in international formats, including the United Nations. It has passed a lot of resolutions condemning as illegitimate unilateral economic and other sanctions imposed in bypassing of the United Nations Security Council.

Alături de China și un număr mare de parteneri noi am adus în discuție această problemă în cadrul formatelor internaționale, inclusiv la ONU. Au fost adoptate o serie de rezoluții care au condamnat sancțiunile economice ilegale și alte tipuri de sancțiuni impuse trecând peste Consiliul de Securitate al ONU.

Serghei Lavrov

Rusia va sprijini formarea unei comunități care să se opună acestor practici. În acest context aduce în discuție tentativa Venezuelei de a organiza o instituție a ONU care să gestioneze impactul negativ al sancțiunilor. În prezent există un raportor special al ONU pe probleme de sancțiuni, post creat ca urmare a unei inițiative iraniene din 2014. În prezent Alena Douhan din Belarus deține această funcție.

Ce urmărește Moscova este construirea unei comunități de state care să coopereze activ în aliminarea negative pe care aceste sancțiuni le au asupra vieții oamenilor obișnuiți. În acest context Lavrov a declarat că:

Such initiatives should be encouraged. We must form a maximally wide coalition of countries that would combat this illegal practice

Aceste inițiative (de combatere a sancțiunilor) trebuie să fie încurajate. Trebuie să formăm o coaliție exstinsă de state care să combată această practică ilegală.

Serghei Lavrov

Reformarea finanțelor globale

Un alt aspect important adus în discuție de Lavrov este modul de plată pentru comerțul dintre state. În prezent sistemul internațional este în mare parte dominat de interesele occidentale și este astfel folosit ca armă în cadrul războaielor hibride desfășurate de anumite state. Oficialul vorbește desigur în numele Rusiei dar și al Chinei însă această declarație se aplică multor altor state și putem spune că va duce la o adevărată reformare a sistemului financiar mondial cu Moscova și Beijing având rol de lideri și deschizători de drum.

They are promoting their ideology-driven agenda, aimed at maintaining their dominance by restraining the development of other countries

Ei (statele din vest) își promovează interesele ideologice cu dorința de a-și păstra dominația prin înfrânarea dezvoltării altor state.

Serghei Lavrov

Realizarea acestor reforme va însemna o normalizare a procesului de dezvoltare a numeroase state ale lumii din Asia, Africa și America de Sud care în prezent suferă într-un fel sau altul de neo-colonialismul financiar impus.