În data de 3 octombrie 2021, Liderul Suprem al Iranului, سید علی حسینی خامنهای (Ali Khamenei), a rostit un discurs în fața absolvenților Academiei Militare Imam Hussain centrat pe tema independenței în aspectele de securitate.
Este important de menționat faptul că Iran are în constituție trecută interzicerea prezenței bazelor militare străine (capitolul 9, articol 146). Secolul trecut a fost unul deosebit de dificil pentru această țară dacă ne uităm la imixtiunile străinilor în treburile interne, o experiență care fără îndoială a cântărit în adoptarea unui asemenea articol. Personal suspectez încă un motiv, pe care însă nu îl pot dovedi pentru moment, acela că alături de suspendarea inexplicabilă a proiectului spațial iranian sunt condiții din parte anumitor puteri pentru tolerarea actualului sistem politico-religios.
Bazele militare străine nu împlică numai o anumită cedare a independenței ci și cooptarea statului gazdă într-un posibil conflict străin pentru el. Aici este referirea la NATO și țările europene care în marea lor majoritate nu doresc ostilitate față de China sau Rusia însă sunt constrânse nu numai prin această organizație ci și prin alte zeci de institute, think-tank-uri, organizații și cluburi. Cu toate acestea Iran și-a anunțat cu mare entuziasm anul acesta intrarea în rândul membrilor Organizației pentru Securitate de la Șanghai. Desigur, aceasta nu este o alianță militară deplină și nu prevede asistență obligatorie în cazul unui atac asupra altui stat membru însă implică o negociere a intereselor în special în rândul statelor din cadrul organizației.
Mesajul nu este însă îndreptat doar spre NATO și SUA în mod deosebit și explicit prezentat (as you witnessed, the US army, (…) entered Afghanistan, to overthrow the Taliban government. They stayed in that country for 20 years killing people, committing crimes, occupying, promoting addictive drugs and destroying the limited infrastructure of Afghanistan) ci spre orice intervenție străină în regiune. Iran face câteva diferențe și omisiuni în această privință pe care am să le prezint în cele ce urmează.
Sunt cunoscute de lume și recunoscute de autorități intervențiile iraniene în mai multe state ale Orientului Mijlociu ca Yemen, Siria, Liban, Irak și Palestina. Din punctul de vedere al securității Iranului aceste prezențe militare și de influență și sprijin armat sunt necesare pentru a ține la distanță o potențială presiune mai mare care ar veni dinspre Israel și SUA. Din acest motiv discursul oficialilor se referă mai exact la prezența intereselor unor state care nu fac parte din regiune. Dacă regiunea ar rămâne, ipotetic, fără aceste imixtiuni fie dinspre Vest fie dinspre Est atunci principalii jucători ar rămâne Iran, Turcia și Israel și ar rezulta mai mult ca sigur într-o alianță musulmană.
În fapt nici Europa (prin acțiunile Franței în Irak), nici SUA (prin alianța cu Israel) și nici Rusia (prin alianța cu Siria) nu doresc un astfel de posibil viitor. Regiunea este puternic fracturată între asemenea loialități externe și liderul iranian are dreptate când spune că practica de cumpărare a securității vine cu un preț scump. În loc să crească prespectivele pentru pace acestea se fracturează iar punerea cap la cap a pieselor devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce fracturile fac și mai multe victime. Deși nu a făcut referire la Azerbaijan, prezentul mini-conflict între Teheran și Baku a izbunit exact din problema securității cupărate de la alte state.
Suplimentar
Întregul discurs îl puteți accesa aici (click) în versiunea englezească.
