Perspective europene pentru 2021 / Manifestul european

Anul trecut a fost marcat de freamăt intern, incertitudine, nevoia de adaptare și în ansamblu lipsa de organizare în Europa. Anul acesta a început în briza caldă a vaccinurilor însă iarna nu s-a încheiat.

Vaccinul

Conflictul intern și lipsa de organizare au continuat, având de data aceasta ca principal motiv de discordie vaccinul AstraZeneca. Acesta este produs în Marea Britanie iar compania livrează desigur în mod prioritar pentru englezi. S-a ajuns astfel la o lipsă de vaccinuri relativ imediat în cadrul proiectului amplu de vaccinare european.

Spațiul rămas liber a fost rapid ocupat de companiile rusești și chinezești care, având capacitatea farmaceutică de producție, au satisfăcut la cerere nevoile de imunizare ale guvernelor locale/naționale.

Uniunea Europeană nu are încă un vaccin, promisiunile venite din partea germanilor și a francezilor nu s-au concretizat iar despre vaccinul românesc de la Oncogen guvernul nu a zis nimic. Vaccinul rusesc Sputnik-V urmează să fie adoptat oficial în Uniunea Europeană spre surprinderea multora.

Granițele

Uniunea Europeană m-a învățat să nu mai cred în granițe, este ciudat ca tocmai ea să-mi propună acum să mi le doresc. La nivel european și mondial noi românii am devenit un ecou iar în acest moment autoritățile sunt în marea lor majoritatea asemenea domnitorilor trimiși de înalta poartă. Pe vremea respectivă când valahii nu erau ”docilizați” de comunism se răzvrăteau din timp în timp, fără prea mare efect pe termen lung însă.

Noi putem să fim mediatori ai multor conflicte și potențiale conflicte, putem să jucăm rolul unei punți între civilizații. Asta ne învață proiectul Uniunii Europene până la urmă, nu? Să renunțăm la amenințări și să revenim la discuții este singura cale cinstită față de oameni.

Un alt lucru pe care îl putem învăța din minunatul proiect european este că trebuie să găsim numitorul comun și să ne îmbrățișăm diferențele, să ne protejăm minoritățile și să încurajăm spiritul democratic.

Din păcate ne scapă dinn vedere un aspect important, granițele nu sunt doar cele fizice. De fiecare dată când Uniunea Europeană impune sancțiuni din diverse motive unui alt stat ea ridică ziduri. Nu aceasta este calea europeană, această mentalitate, trebuie spus, este una dacă nu fascistă cel puțin colonialistă.

Uniunea Europeană prin statele ei Occidentale (și nu numai) are un trecut pătat cu crime, furturi și distrugeri. În linii mari suntem un exemplu al tuturor lucrurilor despre care noi ca oameni trebuie să ne rușinăm. Timp de secole europenii au navigat pe mări luând în sclavie, jefuind, distrugând, colonizând, strămutând populații, distrugând populații, modificând culturi. Sub mâinile noastre europene au dispărut civilizațiile Americilor fiindcă erau primitive. Sub mâinile noastre europene am distrus începuturile Africii fiindcă erau primitivi, mulți europeni nici nu îi considerau oameni. Tot sub mâinile noastre europene fiecare colt al planetei a fost mulat după chipul și asemănarea noastră, după obsesiile și fantasmele noastre.

Acum procedăm la fel. Diplomația noastră ridică drepturile omului și democrația la fiecare discuție și în numele acestora luăm măsuri dure. Nu este cu nimic mai diferit ca uciderea în numele credinței, ca a dezumaniza inamicul și ca a îi considera pe ceilalți primitivi. Noi suntem conduși, încă, de oameni cu o gândire colonialistă.

Această realitate poate să devină însă și mai urâtă. Printre oamenii care iau decizii în Europa sunt oameni care vor să impună un ”imperiu al binelui” asupra lumii. Anul acesta o sa fie dificil din acest punct de vedere.

Unitatea

În ciuda propagandei oficiale, unitatea europeană a fost afectată însă nu de pericole externe (!) ci de factori interni. Există pericolul ca în următorii ani mișcări de secesiune să se dezvolte în Italia, Franța, Polonia, Ungaria, Bulgaria. Într-o mai mică măsură se va întâmpla în România. Totul ține de cum se va gestiona povara economică, așa cum sunt în prezent, lucrurile nu pot continua pentru mult timp.

Personal îmi doresc ca paralel cu această mișcare de secesiune să se dezvolte o mișcare puternică de democratizare și federalizare a organizației. Consider că este necesar ca în acest moment, în care guvernele au renunțat în unele cazuri la elemente importante ale suveranității naționale, să existe o legătură directă între factorii de decizie de la Bruxelles și cetățeni. Puterea să ajungă în mâinile populației nu la mâinile unei tehnocrații care ușor poate să devieze spre cleptocrație sau plutocrație.

Uniunea Europeană trebuie să se federalizeze, să se democratizeze, să rămână liberă, să-și dezvolte un sistem propriu și independent de securitate și o diplomație independentă orientată spre cooperare și înțelegere pașnică.

Dacă UE alege să își urmărească interesele și să nu mai fie partenerul junior în cadrul înțelegerilor dintre prieteni e posibil să avem un viitor bun nu numai în Europa ci în întreaga Eurasia.

Libertățile

După cum știți, pe 11 martie a fost adoptată în cadrul parlamentului european rezoluția care declară UE ca fiind zonă liberă pentru persoanele LGBTIQ. E bine. Problema este că dacă noi cei de stânga nu ne uităm și la aspectele practice ale vieții în Europa riscăm ca elementele de dreapta să capteze atenția publicului.

Ofer ca exemplu discrepanța imensă în ce privește veniturile și condițiile de trai între locuitorii uniunii. Aceste diferențe riscă să rupă comunitatea europeană dacă nu sunt luate în calcul. Să luăm de exemplu salariul minim.

Nu spun că nu contează recunoașterea comunității LGBTIQ, contează dintr-un punct de vedere. Însă ceea ce îi afectează atât pe ei cât și pe toți sunt cifrele de mai sus. Desigur, sunt oameni care nu câștigă acel salariu minim, poate aveți de multe ori mai mult, problema este că tot aveți mai puțin față de cineva care face o muncă similară în alte țări din UE. O asemenea discrepanță nu trebuie să mai existe.

Muncitorii români și polonezi erau căutați înainte de pandemie pentru un număr de lucruri, făceau treaba bine și pe bani mai puțini. Dacă nu-și făceau munca ei nu mai plecau cu milioanele să facă munci la care alții nici nu s-ar gândi pentru salarii duble. În cazul României nimeni nu poate să nege că acești oameni care și-au sacrificat tinerețile, familiile, care au trecut prin drame despre care nu se scrie și nu se vorbește destul au menținut țara pe linia de plutire. Ei sunt eroii, pe ei să îi cinstim.