Indonezia găzduiește primele exerciții navale Rusia – ASEAN (ARNEX) în apele sale teritoriale în perioada 1 – 3 decembrie, informează agenția de presă TASS. Rusia participă cu nava mare anti-submarin amiralul Panteleev iar exercițiile vor avea loc atât virtual cât și fizic.
Exercițiul are tema “acțiuni comune pentru asigurarea siguranței activității economice maritime și a navigației civile” și a fost deschis în Sumatra de Nord după o ceremonie la care au participat ambasadorul rus în Indonezia, Lyudmila Vorobyeva și ambasadorul rus la ASEAN, Alexander Ivanov.

Indonezia a trimis o fregată (KRI Gusti Ngurah Rai-332), un elicopter AS-565 și o aeronavă CN-235 care implică în total un personal de 500. Scopul este de a consolida cooperarea strategică și interacțiunea dintre Rusia și statele membre ale ASEAN, în conformitate cu direcția generală convenită în cadrul summitului ASEAN – Rusia din octombrie anul acesta. Propunerea pentru ținerea exercițiului a venit din Rusia la începutul anului 2020.
Acest eveniment nu este altceva decât un fragment al unei tendințe generale care încredințează Rusiei un rol din ce în ce mai important. Menținerea stabilității în Asia de Sud-Est, în parteneriat cu ASEAN și China, este importantă pentru Moscova în mai multe moduri. În primul rând, există avantaje economice care, în cazul unei intervenții hegemonice străine, nu ar mai fi accesibile. Pericolul intervenției străine este foarte real deoarece regiunea asiatică de sud-est se învecinează cu China, principala țintă a fostului hegemon.
Prezența militară și diplomatică rusă o contrabalansează pe cea a Washingtonului și oferă țărilor membre ASEAN un partener strategic real și puternic cu care nu au probleme teritoriale sau de alt fel. În al doilea rând, țările în sine au nevoie de un partener militar și de informații care ar putea face o muncă activă în minimizarea amenințărilor de “revoluții colorate”, lovituri de stat și tot felul de interferențe agresive străine menite să destabilizeze regiunea pentru a împiedica astfel China.